Gabriel Alecsandru, pe post de Moș Nicolae la Palatul Copiilor din Botoșani

Candidatul ARD la un mandat de deputat în Colegiul 6 Botoșani, Gabriel Alecsandru a fost Moș Nicolae pentru copiii care frecventează cercurile de la Palatul Copiilor din Botoșani.

Alecsandru le-a oferit elevilor cu cele mai bune rezultate obținute, anul acesta, la cercul frecventat, invitații la patinoar.

Gestul consilierului județean, candidat la un mandat de deputat în Colegiul 6 Botoșani face parte din dorința acestuia de a sprijini și de-a stimula performanța și nu este prima dată când face așa ceva.

“Îmi doresc, ca și în calitate de deputat, să sprijin copiii cu rezultate deosebite la învățătură, precum și pe cei talentați în diferite domenii de activitate. Am considerat mereu că cei mici trebuie susținuți pentru a face performanță, pentru a studia în condiții normale. Am promis, și mă voi ține de cuvânt că voi oferi, ca deputat, cel puțin două burse de merit unor copii cu rezultate deosebite la învățătură", a declarat Gabriel Alecsandru, candidat ARD la un mandat de deputat în Colegiul 6 Botoșani. 

Comunicat de presa
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...