Funcţionarii locali, obligaţi să returneze toate suplimentele salariale din 2009 pana acum

Guvernul pregăteşte o lovitură grea pentru buzunarul a zeci de mii de funcţionari din administraţia locală. Oamenii vor fi obligaţi să returneze toţi banii pe care i-au primit sub formă de suplimente salariale din 2009 încoace. Măsura îi va zdruncina serios din punct de vedere financiar pe mulţi funcţionari.

Fiecare trebuie să returneze aproximativ 15 mii de lei, adică o sută cincizeci de milioane de lei vechi. UDMR cere amnistie fiscală, dar democrat-liberalii n-au plecat deocamdată urechea la solicitarea maghiarilor, scrie Realitatea.net.

Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, sporurile salariale acordate angajaţilor din primării şi Consilii Judeţene au fost ilegale. Asta deşi banii au fost daţi în urma unor contracte colective de muncă şi au primit avizul de legalitate al prefecturilor şi chiar al Ministerului Muncii.

Unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut noul şef al guvernului a fost să se intereseze câţi bani are de recuperat. Premierul Mihai Razvan Ungureanu a cerut, la finalul lunii trecute, tuturor primariilor si consiliilor judetene sa-i comunice situatia exacta a angajatilor si sumele pe care acestia trebuie sa le inapoieze.

De asemenea, seful executivului vrea sa stie si cine a contestat in instanta decizia de returnare a banilor.

Citeste mai mult pe Realitatea.net

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect depus în Parlament: Fără închisoare pentru deținerea de droguri pentru consum propriu! Ce părere aveți?

Wednesday, 7 October 2026

Un proiect de lege depus la Senat de Victoria Stoiciu propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. Fapta ar urma să fie sancționată cu amendă contravențională, în t...

Durere fără margini: Cosmin, adolescentul care a mobilizat o întreagă comunitate, s-a stins pe patul de spital!

Wednesday, 7 October 2026

La doar 17 ani, Cosmin a suportat chinul trupesc, după ce a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă. Acum, familia trăiește durerea cruntă a pierderii unui copil aflat în floarea vieții. ...

Aproape 16.300 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți. Când se organizează la Botoșani!

Wednesday, 7 October 2026

Aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul se va de...