Fructele și legumele din piețele noastre care conțin cele mai multe pesticide

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a retras de la comercializare 20 de tone de roşii din import, deoarece prezentau reziduuri de pesticide peste limitele admise, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii autorităţii. O altă analiză mai arată și că jumătate dintre fructele din piețele noastre sunt bombă de pesticide.

În perioada 1 ianuarie – 23 februarie, inspectorii ANSVSA au controlat 1.441 de transporturi de produse de origine nonanimală, care au ca risc asociat prezenţa de reziduuri de pesticide şi au prelevat, pentru determinări de laborator, un număr de 505 probe.

Verificările au fost realizate în posturile de inspecţie la frontieră şi punctele finale de import şi au vizat determinarea prezenţei şi a încadrării în limitele admise ale reziduurilor de pesticide din fructele şi legumele provenite din import.

Pentru cele 505 probe prelevate şi transmise pentru analiză, au fost eliberate buletine pentru număr de 440, restul aflându-se în curs de finalizare a determinărilor de laborator. Dintre cele 440 de probe analizate, o singură probă a prezentat depăşirea limitei maxime admise pentru reziduuri de pesticide, restul probelor analizate au avut rezultate conforme.

Rezultatul neconform s-a înregistrat la tomate provenite din Iordania, iar lotul respectiv a fost distrus.

Potrivit reprezentanţilor ANSVSA, din Iordania au fost importate 20 de tone de roşii, 19,5 tone fiind găsite în depozit, iar diferenţa de 800 de kilograme a fost retrasă din comerț.

Jumătate dintre fructele de pe tarabe sunt bombă de pesticide
Legumele şi fructele sunt pline de pesticide, potrivit unui raport oficial. La o treime din legumele şi aproximativ 50% din fructele autohtone s-au găsit urme de pesticide, potrivit unui raport realizat anul trecut de specialiştii Laboratorului pentru controlul reziduurilor de pesticide.

Din piersicile şi merele analizate anul trecut, 70%, respectiv 63%, aveau urme de substanţe folosite pentru tratarea plantelor şi conservarea fructelor în depozite.

"În momentul în care se determină limita de pesticide rămâne de verificat dacă se încadrează în limitele maxime admisibile. În momentul în care ne apropiem de limite apare pericolul. E clar că pentru a produce în cantităţi suficiente fără pesticide nu se poate produce. Sunt un rău necesar, ne place, nu ne place", a declarat, la România TV, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

Dintre legumele analizate, cele care prezintă procentul cel mai mare de reziduuri de pesticide sunt: pătrunjel 75%, salată 73%, ciuperci 55%, morcovi 43%, gogoşari 43%. Chiar dacă nivelul de substante nocive din astfel de alimente respectă normele legale, medicii spun că, dacă sunt consumate repetat, pot provoca probleme de sănătate.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doliu în Educație: A plecat spre eternitate o profesoară ”cu nume de floare, un suflet de o bunătate rară”!

astăzi, 15:17

Cu profundă tristețe și durere în suflet, comunitatea profesorilor anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost Violeta Manole, fost profesor de chimie la Scoala Generală nr 1 Săv...

Marius Croitoru, înainte de meciul cu UTA Arad: ”Nu contează ce antrenor ai. Poţi să câştigi numai din atitudine!” - VIDEO

astăzi, 12:52

Antrenorul echipei FC Botoşani, Marius Croitoru, a declarat că îşi doreşte ca să câştige meciul cu UTA Arad pentru a urca în clasamentul Superligii de fotbal. ”Suntem ...

95 de ani de la moartea botoșăneanului care a revoluţionat ingineria, învăţământul tehnic şi domeniul construcţiilor de poduri!

astăzi, 12:16

Elie Radu s‑a născut pe 20 aprilie 1853, la Botoşani. A murit pe 10 octombrie 1931, la vârsta de 78 de ani, lăsând în urmă o operă cât pentru zece vieţi. A construit...