Nu voiau nici sa iasa macar, se lipeau de pereti, un comportament de caini abuzati extrem fizic si psihic. Privire ingrozita, asteptandu-se in orice moment de la noi la durere, oricum la ceva de rau. Cainele meu, daca ma uit la un film mai trist incepe sa scheaune sau sa incerce sa imi dea cu laba pe piept. Imi simte durerea, emotia. Cei cinci, supravietuitorii, cum or fi perceput in felul lor, care pentru noi pare paranormal, durerea celor 230 de frati izbiti de grilaj si mai apoi injectati letal, urland ultimul urlet in frig, spaima, mirare?
Este greu sa explici unui caine ca ii vrei binele, ca ceea ce a vazut acolo la padoc in ultimile lui luni (care pentru el reprezinta poate jumatate din ce a trait pana acum, fiind toti catei tineri) nu este adevarata fata a vietii de caine. Ca oamenii pot fi onesti intr-o relatie si ca mana care l-a batut sau prins cu clestii de gat poate fi si mana care mangaie. Depinde de omul caruia ii apartine acea mana.
In viata mea nu am vazut caine sa tremure de frica desi te asezi pe genunchi in fata lui si ii vorbesti bland. Acestia sunt periculosii muscatori de oameni pe care primarul voia sa ii omoare ca sa scape orasul de rabie si traumatisme psihice? Pana una, alta, omul pare mai fara mila si mai traumatizant pentru tot ce este viu, oricum intrece de departe in cruzime pe cel mai feroce caine.
VEZI AICI TEXTUL COMPLET SI ALTE FOTOGRAFII!
