Fostul viceprimar Viorel Iliuță, declarat incompatibil de ANI: "Imaginea mi-o voi apăra"

Fostul viceprimar al municipiului Botoșani, Viorel Iliuță, declarat incompatibil de inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI), susține că încă nu a primit decizia prin care s-a constatat această stare de incompatibilitate.

PotrivitANI, Viorel Iliuta "S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11 septembrie 2012 – 29 august 2013, întrucât a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale Ștefan cel Mare, Colegiului Național A.T. Laurian și Liceului Teoretic Grigore Antipa Botoșani". 

Iliuță a precizat că nu a încasat niciun ban ca membru în Consiliul de Administrație de la cele trei unități de învățământ.

"Aceste funcții era neretribuite, și subliniez acest aspect, nu eram plătit. Din nefericire, sau din fericire, să vedem, nu am avut ocazia să particip decât la o întâlnire la fiecare cred, nu îmi aduc aminte să se fi luat decizii ca să fie într-adevăr o incompatibilitate cu poziția de viceprimar, decizii care să fi contravenit legislației în vigoare. Îmi aduc aminte că și celălalat viceprimar făcea parte la momentul respectiv din Consiliul de Administrație al unor școli, și tot așa neretribuit", a spus Viorel Iliuță.

Cel mai probabil fostul viceprimar va contesta decizia inspectorilor de integritate. 

"Deocamdată nu am primit decizia de la ANI, va trebuie să mi se comunice, iar în momentul în care o voi primi o voi analiza și probabil o voi contesta. Eu m-am retras din zona administrației, activez în zona privată, dar imaginea mi-o voi apăra pentru că nu mă consider vinovat de vreo atingere adusă calității de viceperimar care ar fi incompatibilă cu cea de membru în Consiliul de Administrație al unei școli", a mai spus Iliuță.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Actorul care a condus Teatrul din Botoșani și l-a interpretat pe Ștefan cel Mare în ”Apus de Soare”, în fața lui Ceaușescu! - FOTO, VIDEO

Sunday, 12 April 2026

Actorul de teatru și film Corneliu Revent s-a născut pe 23 decembrie 1937, la Izvorul Alb, judeţul Neamţ. A urmat Liceul „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, apoi Institutul de Artă Teat...

Actrița din Botoșani care își donează ziua de naștere pentru educația copiilor care suferă de cancer!

Sunday, 12 April 2026

Actrița Elena Ivanca s-a născut pe 17 aprilie 1969, în Coșula Botoșanilor. Anul acesta, de ziua ei, vrea ca ”bucuria personală să capete un sens mai mare”. Anul trecut a făcut...

Antrenorul care a dus FC Botoșani în Liga 1: „Am simțit că s-a rupt ceva în mine când am plecat de la Botoșani”

Sunday, 12 April 2026

În septembrie 2012, Cristi Popovici revenea la FC Botoșani ca antrenor principal, dupa ce Costel Orac demisionase. Popovici mai antrenase FC Botoșanni în sezonul 2010-2011, în...

-->