Fost viceprimar în atenția ANI: "Ni s-au cerut informaţii legate de domnul Alexa şi de fratele domniei sale", spune Portariuc!
Stiri Botosani Wednesday, 13 February 2013 ActualitateEdilul-şef al municipiului spune că s-au cerut informaţii despre fostul viceprimar Cătălin Alexa, întrucât ar fi existat o incompatibilitate, fratele acestuia fiind angajat al firmei care a făcut proiectarea pentru proiectul respectiv.
"Am avut o sesizare de la ANI, legată de proiectul privind termia. Ni s-au cerut informaţii legate de domnul Alexa şi de fratele domniei sale, care a lucrat într-o firmă de proiectare, care a gestionat proiectul respectiv. Au cerut documentele existente, relaţiile de rudenie existente la momentul respectiv, pentru că au sesizat o incompatibilitate între fostul viceprimar şi firma care a realizat proiectarea. Au fost încă trei-patru persoane implicate în proiecte conexe, dar nu sunt persoane publice, se fac verificări", a spus Portariuc.
Agenţia Naţională de Integritate a făcut solicitarea către Primărie în urmă cu trei luni, iar până acum nu s-a mai primit vreo informţie, a mai precizat primarul.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”
Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...
Doliu în învățământul botoșănean: ”A plecat dintre noi la doar 33 de ani!” / ”Fetița mea iubită, îngerul meu din cer…”
Durere sfâșietoare într-o familie din Botoșani, dar și în colectivul greu încercat acum de plecarea la cele veșnice a unei tinere care avea toată viața înainte. Era...
Harta României fără Botoșani, dacă se aplică "planul Benea": 26 de județe ar putea să dispară, care este criteriul invocat de PSD!
România ar putea rămâne cu numai 15 județe, în loc de 41, dacă reforma administrativ-teritorială discutată în PSD ar fi aplicată într-o formă care să urmeze model...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.57 secunde