Focuri de armă în timpul unei altercaţii în trafic

Un bărbat din Botoşani este cercetat penal după ce a tras cu un pistol cu bile de cauciuc într-un şofer din Siret, care i-a blocat brusc calea.

Altercaţia în trafic s-a produs în Dumbărveni, poliţiştii din această comună fiind sesizaţi de N. Corneliu, de 42 de ani, din oraşul Siret, că un alt şofer, J. Mihai, de 23 de ani, din Botoşani, a folosit împotriva sa un pistol cu bile de cauciuc trăgând două focuri.

Botoşăneanul a părăsit locul faptei plecând cu maşina spre Botoșani, motiv pentru care a fost dat în consemn la Poliția municipiului Botoșani. Ulterior el a fost identificat și oprit în trafic în localitatea Hudum, la intrarea în Botoșani, fiind preluat de poliţiştii din Dumbrăveni și condus la sediul postului în vederea efectuării cercetărilor, scrie newsbucovina.ro.

Din primele verificări a rezultat faptul că J. Mihai se deplasa cu autoturismul pe raza comunei Dumbrăveni, iar în jurul orei 16.55 a fost depășit și oprit forțat în trafic de către N. Corneliu, care i-a blocat fața și a frânat brusc. Mai mult, N. Corneliu a dat cu maşina înapoi, lovind cu cârligul de tractare masca autoturismului condus de botoşănean, pe care a avariat-o ușor.

Din declarațiile celor doi a reieșit că N. Corneliu i-a vândut anterior lui J. Mihai autoturismul pe care acesta îl conducea și pentru care îi mai rămăsese dator cu o sumă de bani, fapt pentru care l-a oprit în trafic, cei doi coborând din autoturisme și având unele discuții contradictorii.

În acel moment J. Mihai, simțindu-se amenințat, a scos un pistol cu gloanțe de cauciuc, pe care îl deține legal și a tras un foc în aer, iar cel de-al doilea în direcția lui N. Corneliu, rănindu-l ușor în partea superioară a brațului stâng, victima fiind condusă imediat la Spitalul comunal Dumbrăveni, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fără a fi necesară spitalizarea acestuia.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest pentru a se verifica dacă au consumat băuturi alcoolice, rezultatul fiind negativ.

Atât J. Mihai, cât și N. Corneliu, au declarat că nu doresc să formuleze plângeri penale unul împotriva celuilalt.

"Cu ocazia cercetărilor s-a procedat la ridicarea pe bază de dovadă de la J. Mihai, a pistolului și muniției aferente, (10 cartuşe cal. 10, cu glonț de cauciuc ), în vederea expertizării în condiții de laborator. În cauză s-a întocmit dosarul penal față de J. Mihai, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz nelegal de arme neletale", se arată într-un comunicat al Poliţiei
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza!

astăzi, 16:00

Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Leg...

Vacanță terminată tragic: Un tânăr din Botoșani a murit înecat la Costinești!

astăzi, 14:28

Tragedie, sâmbătă, la Costinești. Trupul neînsuflețit al unui tânăr a fost adus la mal de curenți. Potrivit publicației Ziarul Amprenta, acesta era din Botoșani și avea 2...

Ministerul Educației publică un proiect de HG pentru 97 de școli cu toalete în curte cu 7 zile înainte de începerea cursurilor!

astăzi, 14:09

Ministerul Educației și Cercetării a publicat abia pe 28 august, cu 7 zile înainte de începerea cursurilor, proiectul de Hotărâre de Guvern prin care vrea să aloce bani pentru a...