Focul l-a lăsat fără acoperiș deasupra capului, în pragul iernii!
INCENDIU!

Un bărbat din comuna Vârfu Câmpului a rămas fără acoperiş deasupra capului în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de un coş de fum deteriorat.

Acesta locuia într-una dintre încăperile unui grajd. În celelalte spaţii erau depozitaţi cca. 1.000 de baloţi de paie. Scânteile care au ieşit prin fisurile coşului de fum deteriorat au aprins furajele. Observat cu întârziere, incendiul s-a extins la întreaga clădire.

S-a întâmplat miercuri seară. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului puţin după ora 23.00.

La faţa locului s-au deplasat opt pompieri de la Detaşamentul Dorohoi, cu trei autospeciale de intervenţie, precum şi cinci pompieri voluntari din comună, care au acţionat mai bine de trei ore pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor.

Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de furajele care întreţineau arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte nutreţuri pentru ca focul să nu se extindă.

Au ars bunurile din camera de locuit (un pat, un dulap, o masă, materiale textile, acte de identitate), precum şi cca. 1000 baloţi de paie. Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 25.000 de lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de aproximativ 10.000 lei.

Coşurile de fum defecte sau necurăţate se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani în sezonul rece şi nu numai.  
            
Cele mai multe evenimente ar putea fi prevenite dacă s-ar respecta o serie de reguli şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor. De aceea este bine de ştiut că sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă şi cele folosite pentru preparatul hranei, trebuie să aibă coşuri pentru evacuarea fumului executate din cărămidă pe fundaţie proprie. La trecerea prin planşeele executate din lemn sau alte materiale combustibile, pereţii coşului de evacuare trebuie să asigure protecţia termică faţă de acestea. Coşurile, indiferent de construcţia lor, trebuie curăţate de zgură o dată la cel mult două luni de funcţionare.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nereguli combătute cu pliante: Utilizatorii de trotinete și biciclete, luați în vizor de polițiștii locali! (Foto)

Thursday, 24 September 2026

Poliția Locală a municipiului Botoșani desfășoară în mod constant activități de verificare, prevenire și informare privind respectarea regulilor de circulație de către utilizatorii tr...

Accident mortal pe E85, în afara Adjudului. Un șofer din Bacău a murit, după impactul cu o autocisternă condusă de un botoșănean!

Thursday, 24 September 2026

Un grav accident rutier s-a produs joi, 24 septembrie 2026, pe DN 2 – E85, în afara municipiului Adjud, județul Vrancea. Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Bacă...

Protest anunțat în școli față de uniformele școlare, CNE îi îndeamnă pe elevi să meargă îmbrăcați în negru pe 28 septembrie!

Thursday, 24 September 2026

Consiliul Național al Elevilor (CNE), organizație reprezentativă a elevilor, îi îndeamnă pe aceștia să vină îmbrăcați în negru la școală, pe 28 septembrie 2026, &ici...