Flutur a discutat cu guvernatorul din Cernăuţi despre deschiderea punctelor de frontieră de la Vicovu de Sus, Racovăţ şi Ulma

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, marţi, după ce s-a întâlnit cu noul guvernator al regiunii Cernăuţi, Ruslan Zaparaniuk, că trebuie deschise şi punctele de la Vicovu de Sus, Racovăţ şi Ulma, pentru a fluidiza traficul în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret.

Flutur a spus că principala temă abordată în cadrul întâlnirii de lucru, desfăşurată în Vama Siret, a fost cea a gestionării coloanelor foarte mari de TIR-uri din acest punct de trecere a frontierei.

 

„Trebuie să apreciez că şi Vama, cât şi Poliţia de Frontieră, atât pe partea română, cât şi ucraineană s-au mobilizat. A crescut schema de oameni care lucrează în vamă cu 25%. Dacă în urmă cu două luni se procesau 200 – 250 de TIR-uri în 24 de ore, s-a ajuns acum să se proceseze 500, iar în perioade de vârf chiar 600 de TIR-uri în 24 de ore, doar pe sensul de ieşire din ţară”, a spus Flutur, potrivit Agerpres.

În opinia lui Flutur, soluţia pentru fluidizarea traficului ar fi deschiderea punctelor de frontieră de la Vicovu de Sus, Racovăţ şi Ulma.

„Noi am mai avut în această vară termene cu care partea ucraineană s-a angajat, respectiv 20 iulie, că va fi deschis Vicovu de Sus, dar nu s-a întâmplat acest lucru şi l-am întrebat pe guvernator ce au de gând să facă. Acolo este un drum de aproape opt kilometri ce se betonează în prezent. Erau betonaţi circa 2,5 kilometri spre punctul de frontieră de la Crasna”, a spus Flutur, adăugând că a convenit cu guvernatorul ucrainean să se întâlnească din nou peste două săptămâni la frontieră, împreună cu reprezentanţi de la Vamă şi Poliţia de Frontieră.

Flutur a solicitat celor de la Vămi şi de la Drumuri Naţionale să găsească soluţii pentru a putea circula prin PTF Siret şi autovehicule mai mari de 3,5 tone.

Totodată, el a spus că trebuie demarate proceduri şi pentru deschiderea unui punct de frontieră la Izvoarele Sucevei, unde Consiliul Judeţean mai are de finalizat 1,5 kilometri din drumul ce duce spre graniţă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trei posturi vacante de grefier pe perioadă determinată, unul este la Dorohoi!

Friday, 4 September 2026

În condițiile prevăzute de Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, cu modificările și completările ulterioare și cu respe...

Verificări cu polițiști și comisari de mediu pe Prut și lacul Stânca, pești redați mediului natural și amenzi de peste 30.000 de lei! (Foto, Video)

Friday, 4 September 2026

În baza Planului cadru de Cooperare încheiat între IGPR, IGPFR și GNM și a planului de acțiune "CLEAN WATERS 2026" comisari din cadrul Garda de Mediu Botoșani, agenții...

Cinci hectare de vegetație și peste o tonă de fân în flăcări, locuințe salvate de pompieri! (Video)

Friday, 4 September 2026

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, pe un câmp din localitatea Stăuceni. Vegetația uscată a fost cuprinsă de flăcări, iar din cauza vântului, incendiul s-a extins ...