Florin Ţurcanu, despre drumul județean Botoșani-Curtești-Cristeși: "Am rugat să lucreze într-un ritm mai alert"
Stiri Botosani Wednesday, 2 July 2014 ActualitateLa sfârșitul săptămânii trecute a fost semnat și contractul pentru realizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare pe acest tronson de drum județean, constructorul, firma Tehnic Asist, urmând a se apuca în câteva zile de treabă, pe 10 iulie fiind programată predarea amplasamentului.
"Am rugat să lucreze într-un ritm mai alert şi am rugat să înceapă lucrările de la ieșirea din Botoșani pentru că foarte mulți oameni merg la Curtești. Firma are putere, numai să vrea. Am discutat cu domnul Achiței care se ocupă și l-am rugat să meargă în teren să monitorizee, să verifice, voi merge și eu, să țină din scurt lucrările, pentru a putea implementa toate programele", a declarat Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean.
Drumul Botoșani-Curtești-Cristești va fi reabilitat pe o porțiune de 13 kilometri, investiția fiind estimată la 26,3 milioane de lei, fără TVA.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!
Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...
Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO
Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...
Bombă cu aruncător găsită de un botoșănean aflat cu animalele pe câmp!
O bombă de aruncător a fost descoperită, în această după-amiază, pe o pășune din apropierea orașului Săveni. Muniția a fost găsită de un bărbat aflat cu animalele pe câmp....

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.40 secunde