Florin Ghiorghiţă: "Strada Primăverii este un dezastru pentru oraş"

Un fost viceprimar susţine că este inadmisibil ce se întâmplă cu strada Primăverii, care a devenit un calvar pentru toţi şoferii care au drum pe această arteră din municipiu.

Florin Ghiorghiţă susţine că în perioada în care a făcut parte din Executivul Consiliului Local nu s-a întâmplat niciodată ca lucrările la o stradă să se execute într-un asemenea ritm.

"Strada Primăverii, din punctul meu de vedere, este un dezastru pentru oraş la ora actuală şi din păcate, nu ştiu din vina cui, a constructorului sau a Executivului Primăriei, deocamdată nu a fost făcută. Părinţii mei locuiesc pe strada Primăverii, merg zilnic, şi probabil cu ceilalţi locatari din zonă şi cu cei care circulă pe acolo înjurăm în fiecare zi ceea ce se întâmplă pe strada Primăverii. Nu s-a întâmplat niciodată aşa ceva, cel puţin cât am fost eu în administraţia locală. În mod normal în care s-a dat termen de doi ani de zile s-a dat din punct de vedere al plăţilor pentru că aşa se face. Dar pe o înţelegere cu constructorul puteai să o faci anul acesta şi să o plăteşti anul viitor", a spus Florin Ghiorghiţă.

Acesta a mai precizat că trebuie văzut a cui este vina pentru ceea ce se întâmplă pe Primăverii.

"Trebuie de văzut a cui este vina, dacă nu sunt bani trebuie alocaţi pentru ca şi constructorul să îşi primească banii, dar în momentul în care ţii o stradă, are peste un an de acum de când e lucrarea şi vreo două luni de când e făcută decaparea. Conform domnului viceprimar Cosmin Andrei, de la vremea respectivă, ea trebuia să fie gata pe 10 mai, şi nu e gata nici până la ora aceasta, înseamnă că există o mare problemă pe care unii şi-o vor asuma sau vor plăti indiferent că e vorba de primar, executiv sau de constructor", a conchis fostul viceprimar.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...