Florentina Caziuc, fostul manager de la Sanatoriul Podriga: "Cei care îmi aduc acuzații sunt manipulați"

Fosta directoare a Sanatoriului de Neuropsihiatrie de la Podriga neagă acuzațiile pe care i le-au adus angajații, cum că i-ar amenința și i-ar agresa fizic și verbal, și spune că toată acțiunea făcută de aceștia împotriva ei este de fapt pusă la cale de un fost angajat al unității spitalicești care s-a pensionat în perioada în care aceasta se afla la conducerea Sanatoriului.

“În primul rând, nu intenționez să revin pe postul de manager. În al doilea rând, acuzațiile pe care le-au prezentat sunt false și fac parte din tot contextul acesta conflictual care există și este generat de o persoană ieșită la pensie, domnul Bâțic, și toți cei care au fost astăzi sunt învățați cum să procedeze de către acest domn. Dumnealui a considerat că a ieșit la pensie înainte de termen, chiar dacă s-au respectat prevederile legale. Este acel grafic de pensionare conform vârstei standard. Dumnealui a afirmat că la insistențele mele a fost pensionat și mă acuză. Eu nu am în prezent nicio poziție de pe care aș putea să ameninț, pentru că acum sunt șef birou administrativ, iar relația mea este cu cei din subordine.", a declarat pentru Stiri.botosani Florentina Caziuc.

În ceea ce privește conflictele cu actuala directoare, Florentina Caziuc recunoaște că sunt unele tensiune, dar susține că acestea sunt generate de faptul că îi atrage atenția Angelei Curelariu atunci când nu acționează conform reglementărilor legale.

Cât privește acuzațiile cum că ar fi agresat-o fizic, Caziuc a spus că nu s-a întamplat așa ceva, fapt demonstrat și în urma unei anchete a Poliției.

“A fost o discuție pe un ton mai ridicat, dumneai a sunat la 112 și a chemat Poliția. Dacă în urma oricărei discuții se cheamă Poliția, atunci îmi pune niște semne de întrebare asupra capacității dumneaei asupra gestionării unor situații interne. Dumneaei în declarația pe care a scris-o la Poliție a scris foarte clar că nu am agresat-o fizic. Există anumite disensiuni între mine și actuala directoare. Eu am o experință de trei ani și jumătate ca manager și dacă văd că nu se procedează corect și nu se respectă regulamentele și legislația în vigoare în unitate trebuie să iau o atitudine și să aduc la cunoștință ce neconformități sunt.", precizat Florentina Caziuc.

Ea a anunțat că îi va acționa în judecată pentru calomnie pe salariații care i-au adus acuzații nefondate. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

Sunday, 18 October 2026

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

Sunday, 18 October 2026

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

Sunday, 18 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...