Firme din Botoşani, "vizitate" de poliţişti. Vezi de ce

  Poliţiştii de prevenire şi poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani au participat la întâlniri cu angajaţi ai unor societăţi comerciale din municipiu. Acestora le-au fost transmise recomandări cu caracter preventiv, despre cum pot evita să devină victime ale unor evenimente nedorite.  

 De asemenea, angajaţii agenţilor economici au primit de la poliţişti materiale preventive, realizate în cadrul campaniei.

POLIŢIŞTII VĂ RECOMANDĂ: Cum să ții tâlharii la distanță?

În locuri publice: • Evitaţi deplasările prin zone mai puțin circulate sau izolate (câmpuri, parcuri, șantiere, terenuri virane);

• Când transportați sume mari de bani, faceţi tot posibilul să fiţi însoțit și de o altă persoană de încredere;

• Păstraţi asupra dumneavoastră cât mai puțini bani;

• Evitaţi să consumaţi băuturi alcoolice atunci când aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani;

• Dacă agresiunea se produce într-un loc public, nu aveţi rețineri în a solicita ajutorul celor aflați în zonă și chiar de a riposta fizic - o astfel de reacție îl poate determina pe agresor să vă lase în pace și să părăseasca locul în grabă.

Atenție! În cazul în care integritatea corporală sau viața vă sunt puse în pericol, renunțaţi la bunurile pretinse de agresor.

Rețineţi însă cât mai multe semnalmente ale acestuia: înălțime, trăsături ale feței, semne particulare, vestimentație, particularități în vorbire sau în comportament și APELAŢI RAPID NUMĂRUL DE URGENŢĂ 112!

În perioada aprilie - septembrie 2014, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei din cadrul structurilor de ordine publică derulează ample acţiuni de informare a cetăţenilor privind modalităţile de prevenire a tâlhăriilor, precum şi a furturilor din locuinţe şi de/din auto.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...