Financial Times: România pare a fi un experiment controlat
Stiri Botosani Saturday, 25 December 2010 ActualitateAnul acesta, guvernul român a adoptat măsuri de austeritate care, conştient sau nu, au copiat modelul Letoniei. Letonia şi România sunt singurele state membre ale Uniunii Europene care au scăzut simultan salariile cu aproximativ 30%, au majorat TVA şi au redus numărul angajaţilor din sectorul public cu circa 20%.
Astfel, atât România, cât şi Letonia par a fi experimente controlate pentru ipoteza că beneficiile unor politici îndrăzneţe de austeritate vor fi mai mari, întotdeauna, decât impactul negativ al declinului veniturilor din taxe, la care reducerile de cheltuieli au contribuit în primă fază, afirmă Cornel Ban, doctor în relaţii internaţionale şi politici comparate la Universitatea din Maryland, SUA.
Dimensiunea mai mare a României, dependenţa ridicată de consumul intern, rata ridicată de sindicalizare, sindicatele active şi rigiditatea pieţei muncii fac experienţa ţării şi mai relevantă pentru discuţia privind adoptarea unor programe mai dure de ajustare în Portugalia şi Grecia.
"Pe termen lung situaţia s-ar putea îmbunătăţi, dar până acum austeritatea a adâncit declinul, a crescut şomajul şi a declanşat un atac fără precedent asupra serviciilor de bază. Când poliţiştii se revoltă în faţa sediului Preşedinţiei, iar angajaţii din finanţele publice îl iau ostatic pe ministru din cauza unor tăieri de salariu de-ţi pică faţa, aşa cum s-a întâmplat în toamna aceasta în România, probabil că ar trebui să devenim mai precauţi la atracţia măsurilor de austeritate", notează economistul.
Ban a răspuns în articolul postat de Financial Times unui comentariu aparţinând lui Wolfgang Münchau, editor asociat al publicaţiei britanice, care susţine că Germania, prin intermediul cancelarului Angela Merkel, a reuşit să impună Uniunii Europene viziunea germană de administrare a crizei, ajustarea prin reducerea drastică a deficitului şi, dacă este necesar, prin deflaţie.
Răspunsul Europei la criză nu este de a rezolva direct dezechilibrele majore create între centru şi periferie, ci de a insista pe disciplină fiscală şi reforme structurale, consideră Münchau.
Cornel Ban a absolvit doctoratul anul acesta la Universitatea din Maryland cu disertaţia "Neoliberalismul in transformare: Idei şi schimbări economice în Spania şi România". Ban este director adjunct al Programului Studii de Dezvoltare la Institutul Watson pentru studii Internaţionale din cadrul Universităţii Brown din Rhode Island. (RTV)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
MOBEX-26: Rezerviștii din Botoșani au ajuns la Bacău!
În aceste zile în județele Botoșani, Neamț și Suceava se desfășoară exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pent...
2,7 milioane de pensii calculate greşit. Statul vrea executări silite!
Un raport al Curţii de Conturi arată faptul că peste 2,7 milioane de pensionari ar putea avea pensiile calculate greşit. Unii pensionari e posibil să ia bani mai puţini decât li se cuvine,...
VIDEO - Recomandarea săptămânii: „3 zile în septembrie” ajunge la Cinema Unirea Botoșani!
O comedie romantică cu umor negru, prezentată în premieră mondială la Festivalul de Film de la Rotterdam (IFFR), ”3 zile în septembrie” (r. Tudor Giurgiu), poate fi viziona...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.93 secunde