FII PRUDENT si evita o TRAGEDIE! Ce reguli trebuie sa respecte biciclistii si carutasii! NU LE IGNORA!

Tragicul accident rutier ce a avut loc marti noaptea, în urma căruia un băiat de 15 ani a murit, aduce in atentia opiniei publice probleme cu care se confrunta conducatorii auto in trafic, in special pe drumurile nationale si europene, care sunt intens circulate. 

În cazul accidentului de la Flamanzi, exceptand viteza excesiva avuta de autoturismul BMW, tragedia putea fi evitata daca parintii i-ar fi facut minorului un mic instructaj rutier sau daca in scoala existau ore de legislatie rutiera.

Pe langa biciclistii care circula in miez de noapte fara vesta reflectorizanta, o alta mare problema este cea a carutelor. De multe ori soferii evita un impact cu atelajele hipo in ultimul moment si asta pentru ca fie carutasii nu poarta veste, fie nu au lumini, iar cele mai periculoase sunt carutele pline cu lemne. 

Inainte de a iesi in trafic, biciclistii si carutasii au niste obligatii pe care trebuie sa le respecte, pentru a evita un accident, care poate fi si mortal.

Pentru a circula cu bicicleta pe drumurile publice, conducatorul trebuie sa aiba minimum 14 ani. Conform Regulamentului de aplicare a Codului Rutier, bicicletele trebuie conduse numai pe un singur rand ( nu au voie sa circule doua bicicleta una langa alta, ci una in spatele alteia), iar, daca exista pista de biciclete pe directia de deplasare, este obligatorie folosirea ei. 

Conform Regulamentului, este recomandat biciclistilor sa poarte casca de protectie omologata, insa acestia sunt obligati sa isi echipeze bicicleta cu mijloace de iluminare si dispozitive reflectorizant-fluorescente functionale.

IMPORTANT!  Biciclistii sunt OBLIGATI ca atunci cand ajung in dreptul unei treceri pentru pietoni si vor sa traverseze, sa coboare de pe bicicleta si sa circule pe langa ea, nu inainte de a se asigura!


Ce nu au voie sa faca biciclistii?

Regulamentul de aplicare a Codului Rutier stabileste ca celor care conduc biciclete sau mopede le este interzis, printre altele, sa circule atunci cand partea carosabila este acoperita cu polei, gheata sau zapada ori sa conduca autovehiculul fara a mentine contactul rotilor cu solul.


De asemenea, acestora le mai este interzis:

-sa invete sa conduca biciclete sau mopede pe drumurile intens circulate;
-sa circule pe trotuare, cu exceptia cazului cand pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
-sa circule in timp ce se afla sub influenta alcoolului, a produselor ori substantelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
-sa se tina de un vehicul aflat in mers ori sa fie remorcat de un alt vehicul sau impins ori tras de o persoana aflata intr-un vehicul;
-sa transporte o alta persoana, cu exceptia copilului pana la 7 ani, numai daca vehiculul are montat in fata un suport special, precum si a situatiei cand vehiculul este construit si/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
-sa circule pe partea carosabila in aceeasi directie de mers, daca exista o cale laterala, o poteca sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit;
-sa transporte sau sa traga orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stanjenesc sau pericliteaza conducerea vehiculului ori circulatia celorlalti participanti la trafic;
-sa circule pe aleile din parcuri sau din gradini publice, cu exceptia cazurilor cand nu stanjenesc circulatia pietonilor;
-sa circule fara a purta imbracaminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lasarea serii pana in zorii zilei sau atunci cand vizibilitatea este redusa.

Ce obligatii au carutasii?

Conducatorii de vehicule cu tractiune animala nu scapa de reguli, atunci cand circula pe drumurile publice.

Acestia trebuie sa aiba asupra lor actul de identitate, certificatul de inregistrare, iar pe vehicul, montate placutele cu numarul de inregistrare, iar animalele trebuie conduse astfel incat sa nu constitutie un pericol pentru ceilalti participanti la trafic.



Carutele nu au voie sa opreasca pe partea carosabila a drumului, iar atunci cand stationeaza, animalele trebuie legate astfel incat sa nu poata intra pe carosabil. Carutasii sunt obligati, de asemenea, sa nu transporte obiecte care depasesc in lungime sau in latime vehiculul, daca incarcatura nu este semnalizata ziua cu un stegulet de culoare rosie, iar noaptea sau in conditii de vizibilitate redusa cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, montat in partea din spate a incarcaturii.

Mai mult, carutasilor le este interzis sa patrunda pe drumurile modernizate sau pietruite cu rotile vehiculului murdare de noroi, iar in Romania carutasii nu au voie sa circule cu drumurile europene, lucru total ignorat de acestia.

Carutasii nu trebuie sa transporte in vehicule persoane care stau in picioare, nu au voie sa abandoneze vehiculul pe drumurile publice si nu au voie sa circule cu animale care insotesc vehiculul.

 

Spune-ne opinia ta