Fetițe abuzate sexual de iubitul mamei și de amicul acestuia! Pedepse record pentru cei doi indivizi!
BOTOSANI
Stiri Botosani
Tuesday, 26 July 2016
Actualitate
Cei doi indivizi au fost trimiși în judecată pentru viol și agresiune sexuală, fiind de curând condamnați de Judecătoria Dorohoi. Gheorghe H., de 37 de ani, iubitul mamei fetițelor, a primit o pedeapsă de 28 de ani de închisoare, iar Alin Marian Z., de 26 de ani, a fost condamnat la 14 ani și opt luni de pușcărie.
Sentințele nu sunt însă definitive și au fost deja contestate la Curtea de Apel Suceava, unde se va da verdictul final în acest caz.
Faptele pentru care cei doi bărbați au fost trimiși în judecată s-au petrecut în vara anului trecut. Indivizii le-au obligat pe micuțe să întrețină cu ei raporturi sexuale orale de cel puin două ori. Ororile au ieșit la iveală la începutul lunii septembrie. Cei doi se află în prezent în spatele gratiilor.
Anchetatorii au solicitat și ajutorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cei şase copii din familie fiind internaţi în Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă în vederea luării unei măsuri de protecţie. În plus, cele două victime au fost preluate în custodie de Protecția Copilului incluse într-un program de consiliere psihologică.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
95 de ani de la moartea botoșăneanului care a revoluţionat ingineria, învăţământul tehnic şi domeniul construcţiilor de poduri!
Elie Radu s‑a născut pe 20 aprilie 1853, la Botoşani. A murit pe 10 octombrie 1931, la vârsta de 78 de ani, lăsând în urmă o operă cât pentru zece vieţi. A construit...
Vlad Iftime a preluat o afacere de 7.000.000 de euro de la tatăl său și a spus ce a urmat!
Vlad Iftime (40 de ani), fiul lui Valeriu Iftime (66 de ani), președintele Consiliului județean Botoșani și patronul celor de la FC Botoșani, a dezvăluit ce a făcut cu afacerea de 7 milioane de...
Ce spun medicii despre starea copilului de 3 ani, din Botoșani, transferat cu elicopterul la Iași?
Copilul de trei ani din județul Botoșani, care a fost lovit de o mașină în curtea unei gospodării și transportat cu elicopterul SMURD la Iași, are o stare bună, potrivit medicilor de la ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.73 secunde