Fetita ingropata dupa un accident cumplit
Stiri Botosani Wednesday, 17 March 2010 ActualitateMicuţa Alexandra Elena, depusă la Biserica "Rosetti", a fost însoţită pe ultimul drum de rude, mai mulţi copii, care au dus flori şi portretul ei, dar şi apropiaţi ai familiei şi colegi ai părinţilor. Ceremonia a fost una cufundată în lacrimi şi linişte. În drum spre Cimitirul "Pacea" cortegiul funerar a blocat Strada Octav Onicescu pentru câteva minute.
În momentul accidentului, Claudiu Butnariu de 42 de ani, angajat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi fiica sa de nouă ani mergeau la un sanatoriu din apropiere de Oradea, unde copila grav bolnavă urma să fie supusă unui tratament. Drumul lor s-a oprit, însă, între localităţile Păniceni şi Huedin, unde autoturismul Ford Focus în care se aflau cei doi a derapat pe carosabilul umed, intrând pe contrasens şi lovind o autoutilitară. Aflată pe locul din dreapta faţă, pentru că se simţea rău, Alexandra Elena a avut cel mai mult de suferit în urma accidentului, impactul devastator provocându-i multiple traumatisme şi leziuni ale organelor interne. Din păcate, medicii nu au reuşit să-i salveze viaţa.
Rănit şi el, poliţistul a fost preluat de un echipaj al Ambulanţei şi transportat în comă superficială la Cluj, unde a stat internat până luni dimineaţă, când a şi aflat de decesul micuţei. Cu acordul medicilor, bărbatul a fost transferat la Botoşani, luni la amiază.
"Pacientul a fost transferat de la Cluj cu un hematom cerebral drept în resorbţie. A fost consiliat de psihologul unităţii, fiind în stare de şoc de la aflarea veştii şi se află sub tratament şi supraveghere medicală", a precizat un cadru medical de la Spitalul Judeţean "Mavromati".
Sursa: Monitorul de Botosani
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Când trebuie să pui anvelopele de iarnă, de fapt. Precizările făcute de RAR, ca să nu iei amendă!
Multor șoferi români li s-a spus, ani la rând, că anvelopele de iarnă trebuie montate obligatoriu de la 1 noiembrie. Această idee, deși răspândită, este greșită. Registrul A...
Ce ne jucăm astăzi? Idei pentru mai mult timp petrecut împreună în familie
Nu este nevoie de un program complicat și nici de activități pregătite cu mult timp înainte. Uneori, un puzzle scos din dulap, câteva piese de construcție sau un joc la care participÄ...
PS Nichifor Botoșăneanul a resfințit o biserică din Botoșani, preotul paroh a fost hirotesit iconom stavrofor!
Zi de bucurie duhovnicească pentru credincioșii din localitatea Buimăceni, comuna Albești! Biserica cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” și ”Sfânta Mărturisitoare B...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.74 secunde