Festival de teatru adolescent însă nu doar pentru adolescenţi şi părinţii sau prietenii lor!

Şi adolescenţii pun umărul la promovarea Botoşanilor! Cea mai bună dovadă este Festivalul de Teatru Adolescent AmFiTeatru, care debutează miercuri, 26 aprilie, şi în cadrul căruia se vor produce trupe de teatru din Bucureşti, Braşov şi Bacău.

Ce înseamnă teatru adolescent? O spun chiar ei, adolescenţii din Atelierul de Teatru al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu", organizatori ai Festivalului alături de o armată de voluntari la fel de tineri şi o mână de coordonatori adulţi, capetele limpezi ale acţiunii ajunsă la cea de-a noua ediţie.

"Adică, se înțelege de ce teatru, dar care-i treaba cu adolescența? Ei bine, în adolescență se amestecă emoțiile cu școala și familia și toate reacțiile astea pot fi ”stabilizate” de teatru printr-o putere foarte mare: cea a oamenilor de lângă tine, de care ai nevoie și care au nevoie de tine. Teatrul îți arată în ce locuri nu ești perfect pentru simplul scop de a te lăsa completat de ceilalți. E o joacă de la melancolie tocmai până la entuziasm, de la dramă la comedie, dacă vrei", răspund tinerii actori.

"Anul ăsta îți propunem să încerci să te arăți sensibil, să încercăm să ne compunem perfect cu imperfecțiunea noastră prin teatru. Cu alte cuvinte, să strigăm "Împreună Amfiteatru!" cum nu am mai strigat până acum. Vom compune un puzzle uriaș! Piesele? Cele 9 trupe participante, juriul, spectacolele invitate, prietenii festivalului, Botoșaniul și oricine vrea să ni se alăture în căutare. E amuzant cum ceva la condițional optativ poate fi atât de perfect compus! AmFiTeatru 9 a venit la timp!", îşi justifică ei intenţiile.

Miercuri, în prima zi a Festivalului, adulţii de la Teatrul Mihai Eminescu Botoşani vor oferi o reprezentanţi a spectacolului "Cartofi prăjiți cu orice", începând cu ora 19.

Joi, 27 aprilie, la Casa Tineretului are loc la ora 13.30 deschiderea oficială a festivalului şi apoi trupele îşi prezintă piesele cu care concurează.

14.00 Trupa de teatru "Catharsis" Botoşani - Oglinda
15.30 Acting UP București - Povestea noastră
17.00 Cuibul Artiștilor București - Toți privesc înainte

În afara concursului, Trupa Happy Botoșani va prezenta Scena meșterilor, de la ora 19:00, iar Atelierul de Teatru, gazda Festivalului, ne invită în „Chatroom”, începând cu ora 20:00.

Vineri, 28 aprilie 14.00
Trupa Victoria Art - Bucuresti / Break The Wall
15.30 Trupa de teatru "Amprente" Brașov / Avioane de hârtie
17.00 DramaClub Botosani / Carajale
20.00 Compania 17 / Bucureștiul meu

Sâmbătă, 29 aprilie
14.00 Trupa A.C.T. / The Lunch Bunch
15.30 Trupa de teatru AS București / Otrava Iubirii
17.00 Inthespot Bacau / Bine, mamă, da` ăștia povestesc în actu` doi ce se-ntâmplă-n actu` întâi
20.00 Vanner Collective in parteneriat cu Teatrul ACT București / LUNGS

Duminică seară va avea loc festivitatea de premiere, ce va pune punct celei de-a noua ediţii a AmFiTeatru.

 

Spune-ne opinia ta