Fermierii pot depune cererile de plata pana pe 17 mai!
Stiri Botosani Wednesday, 24 March 2010 ActualitateDintre cei 6.981 de fermieri care au depus cereri de plată, peste 3.000 și-au completat declarația de suprafață, utilizând aplicația IPA-Online.
Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafață, fermierii trebuie să depună cererile la același Centru Județean/Local APIA la care au depus în 2009. Fermierii pot depune cererile unice de plată și on line, utilizând aplicația IPA-Online.
Beneficiarii măsurilor de sprijin pe suprafață pot fi persoane fizice și/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, administratori în cadrul asociaților în participațiune, locatori sau alte asemenea. Arendatorul, concedentul și/sau locatorul nu beneficiază de plăți directe pentru terenul arendat, concesionat.
Precizăm că sunt eligibile la plată exploatațiile cu o suprafață de cel puțin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafață de cel puțin 0,30 ha. În cazul viilor, pepinierelor pomicole, pepinierilor viticole, arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,10 ha.
De asemenea, solicitantul trebuie să respecte bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) pe toată suprafața fermei.
Reamintim ca APIA a lansat la 1 martie 2010 campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață.
Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafață, fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, în intervalul 1 martie – 17 mai 2010, o singură cerere de plată. Pentru depunerea cererilor de plată începând cu data de 18 mai se vor aplica penalități de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 11 iunie 2010, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plății pentru anul în curs.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Nereguli combătute cu pliante: Utilizatorii de trotinete și biciclete, luați în vizor de polițiștii locali! (Foto)
Poliția Locală a municipiului Botoșani desfășoară în mod constant activități de verificare, prevenire și informare privind respectarea regulilor de circulație de către utilizatorii tr...
Accident mortal pe E85, în afara Adjudului. Un șofer din Bacău a murit, după impactul cu o autocisternă condusă de un botoșănean!
Un grav accident rutier s-a produs joi, 24 septembrie 2026, pe DN 2 – E85, în afara municipiului Adjud, județul Vrancea. Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Bacă...
Protest anunțat în școli față de uniformele școlare, CNE îi îndeamnă pe elevi să meargă îmbrăcați în negru pe 28 septembrie!
Consiliul Național al Elevilor (CNE), organizație reprezentativă a elevilor, îi îndeamnă pe aceștia să vină îmbrăcați în negru la școală, pe 28 septembrie 2026, &ici...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.06 secunde