Femeie tâlhărită de doi minori de 15 şi 16 ani!

Pentru persoanele în vârstă, a devenit o adevărată "îndrăzneală" să circule pe stradă odată cu lăsarea întunericului! Iar tâlharii au căpătat din ce în ce mai mult tupeu, chiar dacă nici măcar nu au ajuns la vârsta majoratului!

La data de 19.11.2015, Poliția municipiului Dorohoi a fost sesizată de o femeie în vârstă de 64 ani, din oraşul Darabani, judeţul Botoşani, cu privire la faptul că în seara de 18.11.2015, în jurul orei 18.00, doi tineri necunoscuţi au acostat-o în timp ce se deplasa pe strada C.D. Gherea din municipiul Dorohoi și, prin acte de violență, i-au sustras un telefon mobil şi o sumă de bani.
         
În urma cercetărilor, au fost identificaţi doi minori, în vârstă de 15 ani și respectiv 16 ani, ambii din municipiul Dorohoi, ca fiind principalii bănuiţi de comiterea faptei reclamate.
         
În fapt, s-a stabilit că, în seara de 18.11.2015, cei doi ar fi acostat persoana vătămată, în timp ce aceasta aștepta un mijloc de transport pentru a se deplasa în localitatea de domiciliu şi, întrebuinţând violenţa, i-au sustras un telefon mobil și o sumă de bani, creându-i un prejudiciu în valoare de aproximativ 500 de lei.

În cauză continuă cercetările, urmând să fie propusă soluţie procedurală.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...