Femeie inselata de un detinut din Penitenciarul Botosani!

O femeie din comuna suceveană Horodnicu de Sus a plătit nu mai puțin de 8500 de euro, pentru a-și scoate fiul dintr-o pușcărie din Milano- Italia, acolo unde fusese închis pentru că a violat o minoră. Maria Olenici, în vârstă de 51 de ani, s-a împrumutat, a vândut de prin casă numai ca să își vadă băiatul, Petrică Dănuţ Olenici, de 30 de ani, înapoi acasă, la Horodnicu de Sus.

Într-un final, și-a dat seama că totul a fost o înșelăciune ordinară, iar principalul suspect al anchetatorilor este nimeni altul decât “magistratul Ovidiu Rusu, escrocul din Rădăuți care a reușit să dea astfel de țepe de peste 100.000 de euro dintr-o celulă a Penitenciarului Botoșani.

Rădăuțeanul se află și în prezent încarcerat în penitenciar și dovedește că nici o celulă sau sistem de detenție nu îl poate ține departe de activitatea sa de magistrat.

A aflat din ziar că a fost înșelată

Petrică Dănuţ Olenici a fost extrădat în urmă cu câteva luni în Italia, unde era condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare pentru comiterea unei infracţiuni în anul 2003, atunci când, împreună cu un complice, ar fi violat o fată de 15 ani.

Victima a fost târâtă în dormitorul lui Petrică Dănuţ Olenici, a fost ameninţată cu o brichetă să se dezbrace, dacă nu i se va da foc, şi a fost lovită, după care a fost imobilizată. Victima a fost închisă înăuntru şi astfel a fost privată de libertate, se arată în mandatul european de arestare emis de autorităţile italiene.

La câteva zile distanță, mama tânărului, Maria Olinci, a primit un bilețel în care erau mai multe numere de telefon și în care scria că fiul ei poate fi scos din pușcăriile italiene. Bilețelul venea, chipurile, de la un procuror de la Consiliul Superior al Magistraturii, iar femeia, credulă, a sperat într-o minune.

L-a contactat pe așa-zisul procuror și a început să-i plătească acestuia comisioanele cerute. Banii au fost trimiși prin Western Union în trei tranșe, odată 2000 de euro, apoi 4000 și într-un final 2500.

În urmă cu câteva zile a văzut un ziar local în care erau prezentate măgăriile “magistratului Ovidiu Rusu, care, din celula sa, a înșelat recent și o femeie din Ardeal, căreia, la fel, i-a promis că-i scoate soțul din pușcărie contra unui comision de 2000 de euro.

Maria Olenici și-a dat seama atunci că și a fost victima unei escrocherii și a făcut reclamație la poliție.

Deținutul care face avere din spatele gratiilor


Ovidiu Rusu a ajuns pe prima pagină a ziarelor centrale în urmă cu doi ani, când, dintr-o celulă a penitenciarului Botoșani, dându-se preşedinte al Curţii de Apel Suceava ori procurorul general al Sucevei și trimițând cu ajutorul unui frate de-al său aflat în libertate documente falsificate cu antetul celor două instituții, a păcălit mai multe persoane cu același mod de operare, încasând de la naivii păgubiți 102.400 de euro şi 3.200 de lei.

Doar o mică parte din comisioanele “magistratului, 18.000 de euro, a mai fost recuperată de adevărații procurori. A fost condamnat la zece ani de închisoare pentru escrocheriile de atunci, însă pedeapsa nu este defintivă încă. Între timp, deținutul este judecat ori cercetat și în alte dosare cu fapte similare.

Sursa: Evz.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Control judiciar dispus față de un botoșănean care și-a agresat concubina!

Wednesday, 17 December 2025

La data de 16 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 35 de ani, din comu...

Case răscolite într-o comună din Botoșani, au fost găsite țigări de contrabandă!

Wednesday, 17 December 2025

La data de 16 decembrie 2025, polițiștii din cadul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în comuna Nicșeni, î...

Bursele școlare se dau înainte de Crăciun. Câți bani vor primi elevii pentru luna noiembrie

Wednesday, 17 December 2025

Bursele școlare aferente lunii noiembrie vor fi virate în conturile elevilor pe 19 decembrie. Elevii care au acumulat mai mult de 10 absențe nemotivate în luna noiembrie nu vor primi bur...