Fără șoferi analfabeți. Un proiect de lege interzice obținerea permisului auto pentru cei care nu au măcar patru clase

Românii care nu ştiu să scrie şi să citească ar trebui să-şi ia gândul de la permisul de conducere. O spun mai mulţi parlamentari social-democraţi care au iniţiat o propunere legislativă în acest sens.

Proiectul vine după ce, în urmă cu câteva luni, senatorii au respins noul Cod Rutier care sancţiona drastic neregulile comise pe şosea.

Un şofer din judeţul Argeş a devenit celebru când le-a arătat poliţiştilor că, deşi are permis de conducere care-i atestă profesionalismul, nu ştie să lege două litere. Este unul din cei peste 3.000 de şoferi depistaţi, în Piteşti, în 2008, de procurorii anticorupţie că au obţinut fraudulor carnetul de conducere.

În prezent, nimeni nu-i întreabă pe cei care vor să şofeze despre nivelul studiilor lor. Unul dintre iniţiatorii legii e convins că deputaţii şi senatorii îi vor vota legea.

"Îmi pare rău că trebuie să spun un lucru. La înțelegere cu cei care examinează, alții apasă tastele la calculator pentru ei. Un om normal nu poate să accepte așa ceva pentru că, dacă accepți, poate fi în pericol viața ta, a copiilor tăi", spune deputatul PSD Ioan Munteanu.

Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății plasează România printre țările europene cu un număr mare de decese cauzate de accidentele care au loc pe drumurile publice: 11,1 la suta de mii de locuitori, procent care plasează România înainte de Ungaria și Bulgaria, scrie yahoo.com.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Inedit în municipiul Botoșani: Credincioșii pot participa în fiecare zi la Sfânta Liturghie! – VEZI Calendarul lunii noiembrie

astăzi, 17:15

Inițiativa a venit odată cu reorganizarea Protopopiatului Botoșani. Cei doi protopopi - preotul Partenie Apostoaie și preotul Liviu Botezatu (Protopopiatul Botoșani și Protopopiatul Botoșani Es...

”Regina atletismului românesc”, de la Hudești pe culmile sportului mondial: ”Mi-am apreciat foarte mult părinții!”

astăzi, 16:09

Deținătoarea a patru recorduri mondiale, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice. I se spune și astăzi ”Regina atletismului românesc”. Peste mai puțin de două luni va î...

Ministrul de Externe român, după alertele de sâmbătă seara cu drone: "Avem nevoie de o pace durabilă şi justă în Ucraina!"

astăzi, 14:48

Ministrul de Externe a transmis, sâmbătă seara, după ce două drone au pătruns neautorizat în spaţiul aerian al României, că piloţii Forţelor Aeriene Române au reacţio...