Fără incendii în jumătate de judeţ

Locuitorii din 32 unităţi administrativ-teritoriale din cele 78 existente la nivelul judeţului Botoşani sunt cei mai sârguincioşi elevi ai pompierilor.

Dovadă că au acordat mai multă atenţie sfaturilor primite de la inspectorii de prevenire este şi faptul că, în primele şase luni ale anului 2013, pe teritoriul acestora nu s-a produs nici un incendiu.

O analiză privind situaţia incendiilor produse pe teritoriul judeţului Botoşani arată că în alte 20 de comune din judeţ s-a înregistrat doar câte un eveniment cu foc. Datele statistice evidenţiază o scădere semnificativă a numărului de incendii în prima jumătate a anului 2013, faţă de perioada de referinţă a anului trecut.

Astfel, în primul semestru al acestui an s-au înregistrat 144 de incendii, faţă de 339 câte s-au produs în primele şase luni ale anului 2012.

Scăderea numărului de incendii se datorează şi campaniilor de informare şi prevenire a situaţiilor de urgenţă derulate de Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani, F.O.C. – Flăcările Omoară Copii şi R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile Sunt Catastrofale.

În perioada de referinţă, pompierii au derulat aproape 300 de activităţi de informare preventivă în unităţi de învăţământ, în locuri cu afluenţă de persoane, operatori economici.

Având în vedere faptul că cele mai multe incendii cu urmări grave se produc în mediul rural, în special în gospodăriile şi casele persoanelor de vârsta a treia, care locuiesc singure şi cu probleme de sănătate, familiilor cu mulţi copiii sau ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, inspectorii de prevenire i-au învăţat cum să-şi protejeze de foc viaţa şi bunurile chiar la ei acasă.

Metoda de transmitere a măsurilor de prevenire din casă în casă s-a dovedit a fi una dintre cele mai eficiente forme ca informaţiile să ajungă în familii, pe lângă acţiunile derulate în şcoli. I.S.U. Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, în continuare, atât acasă cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un fost viceprimar și director al Filarmonicii din Botoșani a plecat La Domnul: „L-am simțit aproape ca pe un tată”

Sunday, 27 September 2026

Administrația locală, dar și lumea culturală este în doliu. Un fost profesor, director de instituții culturale și viceprimar a plecat La Domnul. Este vorba despre Ion Ilie, fost directo...

„Să creștem generații sănătoase!”: Proiect-pilot lansat în școlile botoșănene!

Sunday, 27 September 2026

„SĂ CREȘTEM GENERAȚII SĂNĂTOASE!" - educația pentru sănătate devine, începând din acest an școlar, o direcție importantă de acțiune în unitățile de înv...

Republica Moldova a intrat în stare de urgență energetică și hidrologică! Ce reguli noi intră în vigoare!

Sunday, 27 September 2026

Parlamentul Republicii Moldova a votat instituirea stării de urgență la nivel național în sectoarele energetic și hidrologic, măsură care a intrat în vigoare pe 26 septembrie 2026 È...