Tradiţia sărutului de la trecerea dintre ani este interzisă în Marea Britanie. Britanicii sunt îndemnați să respecte regulile de distanțare socială, deoarece noua tulpină a coronavirusului se răspândește rapid în toată țara.
După ce în Marea Britanie a fost descoperită o nouă variantă a coronavirusului, autorităţile britanice le interzic cetăţenilor sa se sărute la trecerea dintre ani, aşa cum era tradiţia, relatează Digi24.ro.
Restricţiile din Regatul Unit nu s-au limitat la cele privind transportul aerian şi feroviar. Londra a intrat în cel mai ridicat nivel de alertă din cauză că virusul în noua sa formă se răspândeşte tot mai rapid şi este tot mai greu de identificat.
Downing Street a cerut britanicilor să respecte regulile de distanțare socială, deoarece Marea Britanie a înregistrat o creștere a cazurilor de coronavirus: „Am fost clari, premierul a spus anterior că este important ca toată lumea să urmeze recomandările şi să facă tot ce poate pentru a reduce transmiterea virusului. Acest lucru rămâne valabil în ajunul Anului Nou, aşa că le cerem oamenilor să respecte instrucţiunile şi să menţină contactul la minimum”.
În mod tradițional, în Marea Britanie sărutul la trecerea dintre ani simbolizează modul în care va evolua relația de cuplu anul următor.