Fals procuror, condamnat de magistrații botoșăneni!

Fals procuror, condamnat de magistrații botoșăneni!


Monitorul de Suceava

Rădăuţeanul Ovidiu Rusu, individul care are la activ o sumedenie de înşelăciuni comise după moduri de operare care mai de care mai ingenioase, după ce ce s-a dat procuror şi a scos zeci de mii de euro de la persoane disperate să obţină soluţii favorabile în diferite dosare penale, a primit o nouă condamnare, pentru şapte infracţiuni de înşelăciune.

Judecătoria Botoşani a stabilit acum două zile ca Ovidiu Rusu să fie condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare, pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie, faţă de o altă condamnare, de patru ani şi şase luni de închisoare. Practic, inculpatul a primit şapte pedepse pentru fapte de înşelăciune, care au fost contopite, rămânând de executat pedeapsa cea mai grea, de şase ani închisoare, la care s-a aplicat un spor de şase luni.

Ovidiu Rusu va sta însă mai puţin după gratii, din această pedeapsă urmând a fi dedusă o perioadă petrecută deja după gratii. Decizia de condamnare la şase ani şi şase luni de închisoare pronunţată de Judecătoria Botoşani nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară. De asemenea, foarte probabil această pedeapsă va fi contopită, după ce va rămâne definitivă, cu cele din alte dosare.

Instanţa a mai stabilit ca Ovidiu Rusu să achite către victimele sale despăgubiri civile care depăşesc 20.000 de euro. Deocamdată, de la inculpat s-a reuşit confiscarea a doar 2.000 de euro.

Recuperarea restului de prejudiciu va fi, mai mult ca sigur, o misiune aproape imposibilă.

Rădăuţeanul este închis la penitenciarul din Iaşi. El a fost condamnat, la finele lui 2012, la nouă ani de închisoare, după ce, din spatele gratiilor, cu un telefon mobil şi acte falsificate, a păcălit zeci de persoane că este magistrat şi că poate obţine soluţii favorabile în dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată ori poate scoate din puşcării deţinuţi.

Într-un alt dosar, care nu este încă finalizat, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe acelaşi Ovidiu Rusu la zece ani de închisoare cu executare. În lunga sa carieră de escroc Ovidiu Rusu a reuşit să păcălească şi să obţină informaţii importante, în calitatea sa de fals magistrat, de la poliţişti, jandarmi sau primari.

Sursa: Monitorul de Suceava

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce știa autostopista!

astăzi, 07:15

O autostopista cu o canistra in mana pe marginea soselei. Opreste un tip cu masina foarte mirat, o intreaba: - Domnisora, ce aveti acolo in canistra? - Benzina! - Dar ce de Dumnezeu? doar mer...

Calendar ortodox, 16 iunie: Sf. Ier. Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Ier. Tihon, Episcopul Amatundei

astăzi, 07:00

Sfântul Neofit s-a născut în insula Creta pe la anul 1690. Şi-a îndreptat pașii din tinerețe spre viața monahală şi a învățat tainele teologiei și științele vremii,...

Militarii din Botoșani au urcat pe podium la Maratonul Nordului! (Foto)

Monday, 15 June 2026

Șase militari din Botoșani au participat, în weekend-ul care a trecut, la Maratonul Nordului din Botoșani. Dintre aceștia, o persoană a urcat și pe podium. Traseul competiției a oferit...

-->