Prezentat ca salvare pentru datornici, falimentul personal înseamnă constrângeri foarte mari. Ani întregi, debitorii vor fi monitorizaţi pas cu pas şi nu vor mai lua nicio hotărâre de unii singuri. Fie că este vorba de serviciu, domiciliu sau cumpărăturile zilnice, toate deciziile vor fi luate împreună cu un administrator judiciar

Chiar dacă se află într-o situaţie dramatică, datornicii trebuie să mediteze serios la implicaţiile unei proceduri de insolvenţă în viaţa lor. În ultima vreme, discuţiile pe marginea legii privind falimentul personal, reaprinse de "criza francilor elveţieni“, au dat impresia că acest act normativ este calea de salvare. Lăsând la o parte argumentele pro şi contra sau interesele unora sau altora dintre părţi privind oportunitatea şi urgenţa acestei legi, insolvenţa, indiferent de forma în care ar urma să fie adoptată, reprezintă o soluţie disperată, la care nu ar trebui, de fapt, să-şi dorească nimeni să apeleze, scrie Capital.

"Oamenii cred că, de fapt, insolvenţa înseamnă că te duci la tribunal, treci prin procedură, şi te scoate liber de datorii. Or, trebuie să înţeleagă că vor fi trataţi ca persoane fără discernâmânt care au nevoie de un tutore şi că tot patrimoniul lor va fi trecut prin râşniţa tribunalului", spune avocatul Dumitru Dobrev, practician în insolvenţă. De exemplu, potrivit proiectului de lege, odată intrat în mecanism, un debitor va fi permanent supravegheat de un administrator judiciar, va trebui să raporteze informaţii privind schimbarea domiciului sau a serviciului şi să anunţe toate tranzacţiile pe care le face, inclusiv pe cele care sunt absolut necesare traiului de zi cu zi. Trebuie să îl informeze trimestrial, în scris, pe administrator care au fost tranzacţiile ordinare, cum ar fi achitarea facturilor la electricitate şi gaz sau cumpărăturile. Debitorul va fi obligat să obţină venituri, iar dacă este şomer să probeze că face eforturi să îşi găsească loc de muncă, neputând să refuze nicio ofertă, chiar dacă i se pare nepotrivită. În aceeaşi logică, trebuie să-şi prezinte veniturile, semestrial, administratorului judiciar şi instanţei.

Totodată, trebuie să îi dea administratorului judiciar sumele obţinute din moşteniri, donaţii sau drept compensare pentru daune. Toate donaţiile sau tranzacţiile cu titlu gratuit făcute în ultimii trei ani, anteriori declanşării insolvenţei, vor fi anulate. De exemplu, dacă datornicul insolvent şi-a donat casa copilului, actul devine nul şi acesta va trebui să predea bunul.

O altă constrângere este că odată cu aprobarea planului de rambursare a datoriilor, debitorul trebuie să-şi folosească veniturile în concordanţă cu acesta şi să se abţină de la orice tranzacţii sau comportamente care ar conduce la eşecul planului. În concluzie, administratorul va fi cel care îşi va da acordul dacă anumite cheltuieli sunt necesare sau nu. "Odată cu deschiderea procedurii și până la aprobarea planului, debitorului i se va ridica dreptul de administrare cu privire la bunurile sale, drepturi care vor fi exercitate prin intermediul administratorului judiciar. Practic, debitorul nu va mai putea dispune de bunurile sale, fără acordul prealabil al administratorului judiciar“, spune Ciprian Dragomir, partener TZA, unul dintre coordonatorii TZA Insolvență SPRL".