Facebook a pus ochii pe cel mai bun olimpic român!
Stiri Botosani Tuesday, 22 December 2015 ActualitateRareș Buhai, care în prezent este student în anul I la Massachusetts Institute of Technology (MIT) a făcut mărturisirea într-un interviu acordat publicației TimpOnline.ro, unde a explicat cum a reușit să fie remarcat de Facebook și care sunt așteptările sale de la noul job.
"La vară o să fac un internship la Facebook în Menlo Park la Headquarters. Sunt foarte curios cum va fi să lucrez într-o companie de talia aceasta. Voi lucra full time ca software engineer timp de trei luni. Ca să fiu acceptat, a trebuit să aplic. Am avut nişte interviuri care au constat din genul de probleme pe care le-am întâlnit la olimpiadă, deci nu a fost o problemă pentru mine, iar apoi am primit o ofertă", a precizat tânărul bistrițean
"Toţi cu care am vorbit mi-au spus că e o experienţă extraordinară", a completat olimpicul internațional
Rareş Buhai a absolvit Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" din Bistriţa și a câştigat în fiecare an de liceu medalia de aur la olimpiada internaţională de informatică, dar şi la balcaniade şi alte concursuri internaţionale.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De ce este căutat un primar de DNA!
- Domn primar, de la DNA vă căutăm. Am văzut că ați făcut un pod foarte frumos la dvs în sat. - Da, mulțumesc de apreciere. Chiar e frumos. - Dar pe acolo nu trece niciun râ...
Calendar ortodox 5 noiembrie - Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimia
Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimia au trăit pe vremea împăratului Deciu (249-251), în cetatea Emesa din Fenicia. Părinţii lui Galaction erau păgâni şi au învăţat...
De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport
Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.67 secunde