EXODUL SOȚIILOR: Pleacă în străinătate și renunță la barbații din România

Sute de românce îşi lasa soţii acasă şi emigrează, iar după ce îşi câştigă independenţa financiară renunță la bărbaţi.   "Pleacă femeile, mamele de copii, lăsându-şi ori pe soţ, ori pe părinţi. Situaţia economică le face să meargă în străinătate".

Numai într-o comună din Iaşi, 60 de cupluri s-au despărţit de la începutul acestui an, scrie Pro TV.

Din păcate, în urma separării sunt afectaţi copiii. "Copiii mă întreabă când vine mama acasă. Câteodată, îi mai mint şi eu", povesteşte Petru Chirilă. Soţia lui a plecat din ţară acum 5 ani. Atunci, cei doi au decis că vor duce un trai mai bun dacă femeia merge să muncească în Italia. După 6 luni, însă, nevasta l-a anunţat că şi-a găsit un iubit şi că nu se mai întoarce la viaţa ei din România şi nici la cei doi copii pe atunci de 2 şi 3 ani. Bărbatul a decis să divorţeze.

"După numai 5 luni jumătate s-a găsit cu respectivul tip, despre care susţine că este marea ei dragoste şi eu, unul, şi cei doi copii ai noştri am fost lăsaţi de izbelişte. De un an nici nu a mai sunat", afirma el.

Asistenţii sociali din comună Tomeşti spun că anul acesta se confrunta cu un număr record de astfel de cazuri. De la începutul verii, în fiecare zi câte un cuplu ia decizia să divorţeze. "Pleacă femeile, mamele de copii, lăsându-şi ori pe soţ, ori pe părinţi. Situaţia economică le face să meargă în străinătate", explica Greta Însurațelu, asistent social comună Tomeşti.

"Unele dintre ele aleg să divorţeze, per general viaţa poate fi altfel decât viaţa pe care o trăiau aici", spune şi Cătălin Luca, psiholog.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Campanii de monitorizare a calităţii aerului în judeţele Botoşani şi Suceava!

astăzi, 19:53

Direcţia Judeţeană de Mediu (DJM) Suceava desfăşoară, în perioada iulie–septembrie 2026, campanii de monitorizare a calităţii aerului în proximitatea unor depozite de deşeur...

115 părinți și copii au participat la excursiile Pro Vita: „Bucuria copiilor e cea mai frumoasă amintire pe care o iau cu mine!”

astăzi, 18:38

Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de misiune, a organizat în această vară trei excursii pentru familiile numeroase înscrise în Programul de solidari...

Expoziție dedicată pictorului Corneliu Dumitriu, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”!

astăzi, 17:58

Vatra e locul de la care pornește totul. Satul în care a crescut a rămas în el – casa albă, curtea plină de păsări, lumina care cade altfel decât oriunde. Corneliu Dumitr...