"Un lucru e sigur, boala vine din suflet întotdeauna, nu din corp. Sufletul e cel care ne Å£ine în viaţă ÅŸi care ne controlează corpul prin siste­mul nervos ÅŸi prin plexul solar. De aceea, în cazul unei suferinÅ£e, simÅ£im un gol dureros, o arsură în piept, între coaste. Åži tot acolo simÅ£im o strângere de inimă, atunci când am făcut ceva rău. E vocea spiritului că undeva am încălcat o ordine".

Acum 20 de ani, a abandonat Nigeria, pentru o Å£ară îndepărtată din estul Europei, despre care nu ÅŸtia absolut nimic. Nu credea atunci că nu va mai părăsi România, timp de două decenii. Astăzi, Chukwudi Nwabudike e un medic recunoscut ÅŸi apreciat nu doar de colegii de breaslă români, de la "Institutul de diabet Nicolae Paulescu", ci ÅŸi de cititorii Formulei As, care i-au urmat sfaturile medicale publicate în revistă ÅŸi i-au călcat pragul cabinetului din BucureÅŸti. Ceea ce-l face însă cu adevărat special, dincolo de studii, doctorate ÅŸi diplome, e credinÅ£a lui fierbinte în Dumnezeu ÅŸi convingerea că, făptuind binele, ne putem oricând vindeca -


- Vă mărturisesc, e neobiÅŸnuit pentru noi să avem aici, în România, un medic de culoare. Ne-aÅ£i putea spune câteva lucruri despre locul ÅŸi Å£ara din care veniÅ£i?

- M-am născut în Nigeria, la Lagos, în fosta ca­pitală, în partea de est a ţării. PărinÅ£ii mei sunt catolici, iar eu am fost botezat tot catolic, însă mult mai târziu, pe la cinci ani abia, fiindcă Å£ara era în plin război civil. Et­nia igbo, căreia îi aparÅ£ine ÅŸi familia mea, dorea să se desprindă, însă a pier­dut războiul, iar pentru noi au urmat vre­muri foarte dificile. Pe atunci, Biserica nu permitea la botez numele native afri­cane, le considera păgâne. AÅŸa se face că la numele meu igbo - Chukwudi - care înseamnă "Dumnezeu există", părinÅ£ii au fost nevoiÅ£i să adauge numele de Lawrence, care era recunoscut de Bise­rică.

- Mai aveţi fraţi, surori?

- Da, sunt primul din cei cinci copii ai familiei mele. Tatăl meu e avocat, iar mama e profesoară de geografie. Fac parte din clasa de mijloc. Nu am fost o familie bogată, cu toate acestea, datorită importanÅ£ei muncii depuse, tata s-a putut pensiona cu o gradaÅ£ie echivalentă ca titulatură ÅŸi remuneraÅ£ie aceleia de se­cretar de stat. Am fost educaÅ£i la o ÅŸcoală catolică, pen­tru care părinÅ£ii mei au făcut sacrificii financiare foarte mari. Dar deÅŸi am primit o educaÅ£ie catolică, eu nu sunt un fan al dogmelor. M-am despărÅ£it de Biserică foarte de­vreme, pentru că nu-mi place felul în care ea ri­gi­dizează viaÅ£a. Până să ajung în România, nu am locuit niciodată într-un bloc. Car­tierul Surulere, unde stăteam noi, e un cartier frumos, cu case la stradă, cu grădini ÅŸi cu multă vegetaÅ£ie. Eram gard în gard cu prietenii mei din copilărie, dintr-un salt treceam la ei în curte.


"Am simţit că dacă aş pleca de aici, aş regreta şi pe patul morţii"

- La Medicină cum aÅ£i ajuns? Există vreo întâmplare care v-a dus pe drumul acesta?

- În copilărie visam să devin aviator, că­pitan de zbor. Îmi pierdeam timpul uitân­du-mă pe cer, când treceau avioane. Nigeria e fostă colonie britanică, toată lumea vor­beÅŸte engleza. Visam să ajung la studii la Lon­­dra. Dar într-o zi, tata s-a întors dintr-o călă­torie cu o broÅŸură despre cursurile de aviaÅ£ie de la Oxford. PreÅ£ul studiilor era de neatins. Până la urmă, fiindcă trebuia să aleg totuÅŸi o facultate, am ales Medicina. Am au­zit limpede în mine o voce care-mi spunea "E bine să faci Medicina!" ÅŸi am ascultat-o, deÅŸi toÅ£i prie­tenii m-au luat peste picior. Fa­cultatea de Medicină din Lagos era extrem de dură, politica era să nu ai nicio­dată va­canÅ£e, erai permanent în spital, ÅŸi sâmbătă, ÅŸi duminică, practic, lucrai de pe băncile facultăţii. La obstetrică, de exemplu, nu intram în examen dacă nu aveam fiecare câte 30 de naÅŸteri la activ. Ideea era ca, în momentul în care ai terminat facultatea, să poÅ£i fi trimis oriunde ÅŸi să te descurci. Primii ani nu mi-au plăcut deloc, eram cu mintea în altă parte. Voiam să schimb lumea, îmi încolÅ£ise ideea de a deveni ofiÅ£er în ar­mata care conducea Nigeria, voiam să rad toată co­rup­Å£ia ÅŸi să pun ordine în Å£ară. (râde) Odată, l-am rugat pe tata să mă ajute cu o pilă să intru în armată, el s-a uitat la mine ÅŸi a zis: "EÅŸti nebun, tu faci Medicina ÅŸi vrei să fii ofiÅ£er? Bagă-Å£i minÅ£ile-n cap!". Apoi, în anul doi, am pi­cat la examene ÅŸi am avut o cri­ză interioară. M-am între­bat: "Bine, dar tu ce vrei, de fapt, să faci?". Åži s-a pro­dus un declic, m-am în­dră­gostit brusc de me­seria asta ÅŸi nu m-am mai ui­tat înapoi.

- Ce v-a făcut să lăsaÅ£i Africa pentru Europa de Est? Ce v-a adus, de fapt, în Ro­mânia?

- Terminasem facultatea, eram medic practicant ÅŸi am avut ocazia să obÅ£in o bursă. Speram, în secret, să ajung în Anglia sau Germania. Dar s-a întâmplat să primesc o bursă în România. Nu prea-mi venea să plec. Aveam deja în Lagos un post de rezidenÅ£iat în dermatologie asigurat. Dar tatăl meu a zis: "Du-te, vezi cum e, e totuÅŸi Europa, e o experienţă. Iar dacă nu-Å£i place, te întorci". Am ajuns aici iarna, în februarie 1992. Nu mi-a plăcut deloc. Era frig, era prima dată când înÅ£elegeam ce e zăpada. Am vrut să mă întorc imediat, dar nu-mi asigurau drumul înapoi, decât dacă încheiam studiile cu succes. Iar studiile durau trei ani. După trei ani, când am vrut să plec în Anglia - aveam niÅŸte oferte de la prietenii tatălui meu -, s-a produs o încurcătură cu ambasada ÅŸi n-au fost bani de întoar­cere. Chiar atunci se făceau înscrierile la doctorat, aÅŸa că m-am înscris. Când s-au deblocat banii, eram în plin doctorat. Åži uite aÅŸa, de fiecare dată când mă gândeam la plecare, intervenea ceva, până când am simÅ£it clar că, dacă aÅŸ pleca de aici, fără a termina ceea ce trebuie să fac, aÅŸ regreta toată viaÅ£a mea, ÅŸi pe patul morÅ£ii.

- Dar ce avea România ce nu mai puteaÅ£i găsi în altă parte?

- AÅŸ fi putut să o duc mai bine financiar în Occident, dar am rămas din idealism. E ceva ce nu se poate explica, ÅŸtii, pur ÅŸi simplu, când clopotele bat pentru tine, ÅŸtii că trebuie să faci sau să nu faci un lucru. România a fost ÅŸansa vieÅ£ii mele. Alt sistem, altă limbă, altă civili­zaÅ£ie. A trebuit să reconfigurez totul, dar mai ales să mă reconfigurez pe mine. Åži, în tot pro­cesul ăsta, am simÅ£it, de fiecare dată, că există o forţă de dincolo care mă călăuzeÅŸte, care mă împinge înainte. Am simÅ£it că aici trebuie să fiu, că aici e locul meu.


Străbunicul vrăjitor

- Vă propun să vorbim puÅ£in ÅŸi despre te­rapiile pe care le practicaÅ£i. DeÅŸi veniÅ£i dinspre medicina cla­sică, v-aÅ£i spe­cializat în acupunctură ÅŸi homeopatie.

- Încă de când eram student, în Ni­geria, mi-am promis că, dacă o să ajung undeva unde să pot să le stu­diez, o voi face negreÅŸit. Medicina se schimbă vizi­bil, s-a ÅŸi schimbat deja. Acum 20 de ani, nimeni din România nu voia să audă de aÅŸa ceva. Azi numai asta caută. UitaÅ£i-vă ÅŸi la Occident. ElveÅ£ienii au făcut o co­misie guvernamentală ÅŸi au ajuns la con­cluzia că te­ra­piile alternative sunt efi­ciente. Germanii virează ÅŸi ei spre na­tu­rism. Englezii se mai ceartă încă, dar nu mai e mult ÅŸi se vor lămuri ÅŸi ei, fiindcă sunt tot mai multe dovezi palpabile.

- Dar ce v-a făcut să pariaÅ£i pe terapiile alterna­tive?

- Am crezut de mic în puterea tă­măduitoare a plan­telor ÅŸi a gândurilor. Bunica mea se pricepea la plante me­di­cinale, le culegea ÅŸi trata cu ele. Nimeni nu punea la îndoială priceperea asta din vechime. Se transmitea din generaÅ£ie în generaÅ£ie, aÅŸa cum se transmit reme­diile în revista dumneavoastră. Când eram mic, toată lumea ÅŸtia că, dacă nu ai bani să mergi la doctor, poÅ£i să vindeci de malarie un copil opărind planta cutare într-un lighean, în care bagi mai apoi ÅŸi copilul, pe care îl acoperi cu o pătură, să stea în aburi ÅŸi să transpire. Bunica mea a învăţat tot ce ÅŸtia de la tatăl ei, care era chiar vraciul regelui. Dar vraciul nu era doar medic, era ÅŸi preot, ÅŸi mag, ÅŸi clarvăzător, avea foarte multă putere în comunitate. Dacă era un vraci răuvoitor, te puteai duce să-l rogi să-l "aranjeze" pe altul. Străbu­ni­cului meu i s-a cerut odată să facă o fată să piardă sar­cina, fiindcă bărbatul respectiv nu voia s-o ia de nevas­tă. Dar a refuzat. Åži cu el nu se punea nimeni, fiindcă era vraciul regelui. (râde) Vă daÅ£i seama că era cel mai bun, altfel n-ar fi putut fi vraciul regelui, că toÅ£i ceilalÅ£i vraci "încercau" de la distanţă să-l dea jos ÅŸi să-i ia locul. Era un om cu adevărat foarte puternic, dar asta e ceva cu care te naÅŸti, e un har de sus, o cunoaÅŸtere a lumii nevăzute. El lucra mult cu energia vindecătoare a plantelor ÅŸi cu puterea gândurilor. Åžtiind toate aceste lucruri ÅŸi studiind apoi Medicina cât se poate de serios, lovindu-mă de tot felul de cazuri absolut inexplicabile, am înÅ£eles un lucru: că ÅŸtiinÅ£a nu e suficientă, mai e ceva acolo, dincolo de corp, de creier, de fiziologie, despre care medicii nu vorbesc.

- Ce anume?

- Spiritul. Marea problemă a medicinei e că e prea centrată pe biologie. Medicina viitorului e medicina spirituală. Până când nu va schimba abordarea, ÅŸtiinÅ£a aceasta nu va fi cu adevărat de folos. Spiritul e de sine stătător ÅŸi e venit de Sus. Instrumentul lui este trupul uman. Fără această "haină", care e corpul omenesc, spiritul nu poate învăţa lecÅ£iile pentru care a fost trimis pe pământ.


"Boala vine din suflet, întotdeauna"

- Atunci, ar trebui să privim boala ca pe o pe­deap­să?

- Nu, Dumnezeu nu dă nimănui boala, nici ca pe­deapsă, nici ca mesaj. Boala e consecinÅ£a faptului că omul s-a îndepărtat de drumul bun, că undeva a greÅŸit ÅŸi nu trăieÅŸte aÅŸa cum ar trebui, cum Dumnezeu ar vrea de la el. Orice realitate trăită în prezent este consecinÅ£a unor decizii anterioare. Când un om se îmbolnăveÅŸte e pentru că el "a dat voie", undeva a deschis porÅ£ile ca răul să intre în el. Dar poate, în schimb, să ia boala ca pe un dar, din care poate învăţa foarte mult, pentru a-ÅŸi îndrepta viaÅ£a. Cea mai grea parte în medicina pe care o practic e să aduc omul să recunoască sursa pro­blemei din viaÅ£a lui ÅŸi să hotărască să se schimbe. Să îl ajut să înÅ£eleagă că nicio cremă din lume nu poate re­z­olva o afecÅ£iune, dacă în minte ÅŸi în inimă nu e pa­ce.

- Dar cum vă puteÅ£i da seama care e sursa de­zechilibrului spiritual?

- Există o corespondenţă între cauze ÅŸi organe, pe care o cunosc în parte din experienÅ£ele ÅŸi deducerile pro­prii, în parte din cunoaÅŸterea altora. Plămânii, de pildă, suferă din cauza unei tendinÅ£e spre melancolie ÅŸi in­teriorizare, de care pacientul ar trebui să se elibereze. Ri­nichii sunt afectaÅ£i mai ales de griji ÅŸi de situaÅ£iile ne­sigure. Rinichii sunt locul unde se stochează ener­giile cele mai profunde ale omului, inclusiv energiile regenerative. De aceea, ei mai pot suferi ÅŸi în cazurile de suprasolicitare, atunci când nu există un echilibru în­tre muncă ÅŸi odihnă. Mânia ÅŸi nervii rănesc mai ales ficatul. Nervii reprimaÅ£i îi simÅ£i imediat la ficat. O fe­meie care s-a dăruit din iubire unui bărbat care n-a fost pe măsura dăruirii ei ÅŸi a ră­nit-o în feminitatea ei poate să se îmbol­nă­vească la organele sexuale (atributele pri­vate ca fiind ale feminităţii ÅŸi ale mater­ni­tăţii). Un lucru e sigur, boala vine din suflet întotdeauna, nu din corp. Sufletul e cel care ne Å£ine în viaţă ÅŸi care ne controlează corpul prin siste­mul nervos ÅŸi prin plexul solar. De aceea, în cazul unei suferinÅ£e, simÅ£im un gol dureros, o arsură în piept, între coaste. Åži tot acolo simÅ£im o strângere de inimă, atunci când am făcut ceva rău. E vocea spiritului că undeva am încălcat o ordine.

- Una din afecÅ£iunile cele mai răs­pândite în vre­murile noastre e depresia. Ar putea fi numită boala secolului. Ea cum ar trebui abordată?

- Medicamentul pentru depresie nu e de vânzare, fiindcă nu aduce profit. Se nu­meÅŸte cunoaÅŸtere, iar cu­noaÅŸterea e Lumină, e Dumnezeu. ÎntrebaÅ£i un depresiv cum se simte. Vă va spune că nu-ÅŸi doreÅŸte nimic, că nu are nicio direcÅ£ie, că e neputincios, că nu ÅŸtie în­co­tro s-o ia, că ÅŸi-a pierdut bucuria. Ce e asta altceva decât fap­tul că nu cunoaÅŸte ÅŸi nu recunoaÅŸte existenÅ£a lui Dum­nezeu? Când crezi în Dumnezeu, ÅŸtii că totul are un rost, că nu suntem aruncaÅ£i la întâmplare, ci suntem doar o verigă în acest univers, unde am fost trimiÅŸi să îm­plinim dorinÅ£a Lui, aceea de a învăţa. Singura noas­tră sarcină este asta, să învăţăm, fă­când binele de bună voie. Domnul nu cere decât să înflorim la maxi­mum, să de­venim tot ceea ce putem de­veni. Asta în­seamnă "Fa­că-se voia Ta!". Ca să re­vin, de­pre­sia nu e de­cât semnul cel mai limpede că am pierdut conexiu­nea cu sursa. Prin urmare, nu pu­tem fi împliniÅ£i, nu putem fi fericiÅ£i. În epoca noastră, asta se vede ÅŸi la nivel bio­logic. Suntem niÅŸte fiinÅ£e umane schilo­dite cere­bral.


"Dumnezeu vrea schimbare"

- De ce spuneţi asta?

- Creierul uman are două părÅ£i, creierul mic ÅŸi cre­ierul mare. Creierul mic este creierul de vise, de ins­tincte, dar e ÅŸi creierul de trăiri spirituale. Creierul ma­re este creierul raÅ£ional, creierul de gânduri ÅŸi ju­decăţi. În mod normal, ambele ar trebui să funcÅ£ioneze egal, să aibă aceeaÅŸi dimen­siune. De-a lungul evoluÅ£iei uma­ne însă, acest creier de vise ÅŸi trăiri spirituale s-a mic­ÅŸorat, lăsându-i loc celui­lalt, care a crescut, precum muÅŸ­chii care sunt antrenaÅ£i permanent. De mii de ani ne folosim mai mult ca­pacităţile intelectuale, iar pute­rile noastre spirituale au slăbit. Cu alte cuvinte, ni s-a atrofiat organul de comu­ni­care cu Dumnezeu. Cum vă explicaÅ£i că păsările ÅŸi animalele, făpturi mult mai ru­dimentare, pot simÅ£i când se apropie un tsunami ÅŸi se pun la adăpost, dar omul, cât e de mare, nu e capabil?

- Ce am putea face, pentru a ne reconecta la sur­să?

- Cel mai bun sfat pe care l-aÅŸ putea da este rugă­ciunea, pe care o putem face oriunde, când avem un moment de liniÅŸte. Dar să nu fie o rugăciune for­ma­lă, ci una făcută din inimă. Foarte puÅ£ină lume înÅ£elege că adevărata ÅŸi singura rugăciune este doar de mulÅ£u­mire. Să mulÅ£umeÅŸti pentru orice, ÅŸi pentru o palmă pe care ai primit-o, pentru că ai învăţat ceva din ea. Noi nu putem să-i dăruim lui Dumnezeu în semn de mul­Å£u­mire nimic, fiindcă toate sunt ale lui, toate sunt cre­ate de El. Nu putem decât să ne dăruim pe noi. Asta e credinÅ£a adevărată, e trăirea unui adevăr cu inima, nu cu­noaÅŸterea lui cu mintea. Astăzi, voinÅ£a lui Dum­ne­zeu e mai vizibilă ca oricând. Dumnezeu vrea schim­bare. Dezordinea climatică, turbulenÅ£ele politice, criza economică sunt ca niÅŸte bube care au copt ÅŸi au ieÅŸit la vedere, pentru ca noi să vedem exact ceea ce sun­tem ÅŸi încotro trebuie să o luăm. Suntem în faÅ£a unei alegeri fundamentale: ori ne schimbăm, ori vom fi eliminaÅ£i.


Cu domnişoara muncă

- Domnule Nwabudike, acasă, în Nigeria, v-aÅ£i mai întors în toÅ£i anii ăştia?

- În Nigeria nu m-am mai întors de 20 de ani. Mi-e foarte dor de părinÅ£i, care au îmbătrânit, mai am ÅŸi o soră avocat acolo, dar vorbesc cu ei la telefon în mod constant sau ne vedem ÅŸi povestim pe internet. Multă vreme nu am avut nici timpul, nici banii pentru a mă întoarce. Acum plănuiesc însă o călătorie, dar vreau să fac în aÅŸa fel încât să nu fiu pentru ei o povară, ci o bucurie. Românii nu cred că înÅ£eleg exact ce vreau să spun, dar în Nigeria când o rudă te vizitează, tradiÅ£ia te obligă să faci totul pentru ca ea să se simtă bine. I te pui total la dispoziÅ£ie. Or, exact asta încerc să evit, nu vreau să fiu o grijă în plus pentru ei. Mai am un frate medic la Londra, pe care l-am revăzut de curând, o soră care se ocupă de afaceri în FranÅ£a, care e mai aproape. Åži încă un frate inginer petrolist în Texas, pe care nu l-am mai văzut de mult. Dar m-am obiÅŸnuit ca, atunci când ceva îmi este peste mână, să nu mă gândesc prea mult, că îmi fac rău. Acum, acasă pentru mine înseamnă România. Mi-ar fi ÅŸi greu să mă mai întorc să trăiesc în Africa, ar trebui să mă readaptez nu doar la climă, ci ÅŸi la altă mentalitate. Dacă m-aÅŸ întoarce, tradiÅ£ia m-ar obliga la mai multe lucruri. Åži nu ÅŸtiu dacă e ceea ce vreau să fac.

- AveÅ£i familie, aici, în România?

- Nu am.

- Nu vă simţiţi singur?

- Ba da, uneori mi se mai întâmplă, mai ales pri­măvara, când mă plimb ÅŸi văd ceva frumos, descopăr o floare nouă, mă bucură ÅŸi aÅŸ vrea să po­ves­tesc cuiva apropiat, dar nu am cui. Dar dincolo de asta, eu sunt foarte îndrăgostit de muncă, iar domniÅŸoara muncă e foarte posesivă, nu-mi dă timp pentru altci­neva. Ce aÅŸ putea eu să ofer unei femei? Asta e viaţă, să stai toată ziua în spital ÅŸi la cabinet? (râde) Sunt un om destul de introvertit, nimeni nu m-ar crede după cât de mult vorbesc despre lucrurile care mă pasio­nea­ză. Dar odată ce ajung acasă, nu mai simt nevoia să vor­besc cu nimeni, nu-mi mai vine să dau niciun tele­fon. Îmi iau o bere Guinness din frigider ÅŸi stau, pur ÅŸi simplu, ÅŸi mă încarc de liniÅŸte.

- SunteÅ£i singur, departe de rude, ce vă mai mo­tivează să vă treziÅ£i în fiecare dimineaţă, să mergeÅ£i la muncă?

- Ceea ce mă motivează este credinÅ£a pe care o am ÅŸi convingerea că, dacă aceÅŸti pacienÅ£i au ajuns la mine, este pentru că eu trebuie să-i ajut, nu altcineva. De multe ori m-am întrebat "dar ce pot eu să le dau de la mine?" Åži mi-am dat seama că nu pot să le dau ni­mic, "îÅ£i este dat să trans­miÅ£i, transmite ÅŸi atât". Vocea aceea pe care am au­zit-o în copilărie îndem­nân­du-mă să fac Medicina a fost printre cele mai mari daruri ale vieÅ£ii mele. Mi-a deschis multe porÅ£i ÅŸi m-a făcut să înÅ£eleg foarte multe despre viaţă. MulÅ£i pa­cienÅ£i îmi spun: "Domnule doctor, dar dvs. sun­teÅ£i altfel". Nu doar pentru că sunt de altă rasă, ci pentru că le-am transmis încredere ÅŸi bucuria de a trăi. Indiferent ce meserie ai, dacă nu ai iubire pentru semenul tău, nu ai cum să dăruieÅŸti ÅŸi nu ai cum să realizezi nimic.

- Mai visaÅ£i ÅŸi acum să schimbaÅ£i lumea, ca în copilărie?

- Am înÅ£eles că nu poÅ£i schimba lumea decât schim­bându-te pe tine însuÅ£i. De aceea am hotărât să fiu cât se poate de bun pentru pacienÅ£ii mei. Nu ÅŸtiu dacă am descoperit lucruri noi în meseria mea, dar scopul meu a fost ÅŸi rămâne acela de a găsi mereu acel plus de valoare în oameni care să-i motiveze în viaţă ÅŸi să-i ajute să-ÅŸi găsească forÅ£a de a se vindeca singuri.

SURSA FORMULA AS

CITEȘTE ȘI: "Avarie majoră la Stația de la Ștefănești: 12 ore fără apă pentru mii de locui..."