Sa ma cocosez o zi intreaga dupa plecaciunile prea dese dupa insecte, sau fluturi, ori mucuri. Pe scurt, nu sufeream pana la epuizare daca activitatile mele m-ar fi tinut departe de el mai mult de o zi. El cu viata lui, eu cu a mea.
Cand dau firul inapoi, stiu ca a fost mai greu sa fiu mama lui Sebastian, decat o capra cu trei iezi. N-am fost o mama disperata sau dependenta si n-am inteles vorba unei mamici, in timp ce drumurile ne duceau spre acelasi revelion: "Daca baietelul meu ar muri, pur si simplu as muri si eu!" Cam nebuna!, mi-am zis si am trecut in noul an savurand primele zile de intimitate in doi, departe de mesele si plimbarile puiului meu iubit.
Cand am plecat sa o nasc pe Sofia, imi inchipuiam ca dragostea pentru Sebastian mi-a umplut tot sufletul si pentru ea nu voi mai gasi nimic. Ma chinuiam sa inteleg cum isi va face loc in inima mea plina de el si n-am reusit! A fost suficient sa o vad cateva secunde si sa ma indragostesc iremediabil. Avea parul negru, pielea alba, buzele carnoase si rosii si nu puteam sa cred ca eu am adus pe lume o FEMEIE - si inca una frumoasa! Doua zile am mirosit-o, adulmecat-o, am strans-o la piept cu patima si m-am tarat cu ultimele puteri sa o revad iar si iar, in patutul ei de la "cantatuzini".
Am plecat spre casa intrebandu-ma sincer daca voi mai putea sa-l iubesc pe Sebastian. Mama se naste odata cu puiul ei! Degeaba citesti Capraru sau vezi emisiuni. Nimeni nu stie ce fel de mama vei fi. M-am trezit mama a doi copii si nu m-a invatat nimeni daca dragostea se poate imparti. Am invatat singura ca dragostea de copii nu se imparte, ci se inmulteste!
Cu doi copii mici si fara ajutoare, ne-am pomenit peste noapte in linia intai. Prin urmare, n-am mai avut cui sa pasez niciun scutec si nicio plimbare pe aleile din Cismigiu. Nevoia a sapat un spatiu suplimentar la "mansarda" si am reusit sa ma obisnuiesc cu zgomotul de fond, pe care-l pot confectiona doi copii. Neputinta de a evada, indiferent cat de mare ramasese lumea in urma mea, ne-a facut sa ne acceptam datul si intr-un final sa imprumutam din dependenta unui pansament pe o rana! Lumea s-a reasezat, reinventat, si s-a redus la 4. Noi si ei!
Usa libertatii mele s-a inchis brusc; m-am trezit intr-o cusca cu pui, regland doua somnuri de amiaza, sa nu se calce pe bataturi. M-am afundat pana peste cap in puericulturi si am traversat ani intregi de oboseala amara. Incet, am inceput sa uit apucaturile mondene si, mult mai incet, am inceput sa nu mai am nevoie de ele. Zgomotele lumii ajungeau pana la noi slab si intr-un final s-au stins. Ne-am luat sarcina de parinti in serios si l-am invitat pe micutul Petru sa se alature echipei noastre.
Dupa doua luni petrecute in vara asta cu ei, nu mi-a mai fost dor de oameni. In lumea copiilor mei m-am simtit protejata si ocrotita: de rautati, meschinarii, gainarii, judecati nedrepte si stramte. Curtea vacantei noastre va ramane pentru o vreme un paradis pierdut. Curtea in care am stat doua luni (si care acum 8 ani mi-ar fi mirosit a exil) imi aminteste de o poveste simpatica a parintelui Papacioc: nu stiu prin ce imprejurare, parintele ajunsese la o manastire uitata de lume. Ca sa supravietuiasca, trebuia sa cultive o gradinita cu legume, din care urma sa se hraneasca. Si el, dar si o nebuna de capra, care-i manca ilegal toate frunzele vii.
De cate ori o prindea in flagrant, alerga dupa ea sa-i dea cu ceva in cap, insa capra ce credeti ca facea? Alerga repede pe un pod, care de regula era plin de lume si unde parintele nu putea s-o chelfaneasca. Razboiul dintre ei a tinut ceva timp, pana intr-o seara, cand parintele s-a ascuns intr-un grajd, ca sa-si faca rugaciunile. Capra, dupa el! Cum avusese o zi grea, parintele n-a mai avut putere sa se lupte cu ea si a lasat-o in pace. Capra a ascultat o parte din rugaciune, apoi si-a aplecat picioarele din fata si a stat in genunchi langa el, pana s-a terminat pravila. "Ei, vedeti unde ma trimisese pe mine Dumnezeu?"
Astazi ii multumesc bunului Dumnezeu pentru lucrarea Lui. A stiut in ce slujba sa puna tumultul cu care mi-a dat drumul in lume. Mi-a rasplatit dragostea mea de oameni si viata: am putut sa dau viata si sa aduc pe pamant oameni. Prin copiii nostri voi putea sa traiesc si mai departe. Am primit nemurire pentru atat de putin! 8 ani de truda, priviti pe axa, nu mai inseamna nimic!
Otilia Sava
