Emoționant! Băiețelul aruncat de la etaj de mama lui s-a întors acasă

Situația acestuia este monitorizată și de DGASPC. 

Gabriel, băiețelul în vârstă de 3 ani, ajuns în stare gravă la Iași, după ce a fost aruncat de către mama lui de la etajul unui hotel, a ajuns acasă, la Botoșani.

Ministrul Familiei, Natalia Intotero a declarat pentru „Puterea Știrilor” că medicii ieșeni de la Spitalul de Copii au reușit o adevărată minune cu acest micuț.

Cu toții am rămas așa, înmărmuriți, în urmă cu câteva luni, când am văzut o știre despre o mamă care a făcut o formă de depresie și și-a aruncat copiii de la etaj, încercând apoi să-și ia viața și ea. Din păcate, unul dintre copii a decedat, cel mai mic, și Gabriel a supraviețuit printr-o minune de la Dumnezeu, și bineînțeles prin mâna medicilor care l-au îngrijit. A fost o perioadă destul de îndelungată în comă la Iași, a fost la două spitale, am fost de două ori și l-am vizitat, am avut discuții cu tatăl acestuia, apoi a venit aici în București”, a spus Natalia Intotero.

 

Conducerea Spitalului de Copii a transmis că reușita din acest caz, unul foarte dificil pentru specialiști, este rezultatul muncii și dăruirii cadrelor medicale care ne îngrijesc copiii.

Ne-am bucurat alături de familia micului pacient la fiecare semn care indica faptul că suntem pe drumul cel bun, că tratamentele administrate dau rezultate. Acest pacient a pornit cu șanse minime de supraviețuire însă rugăciunile noastre au fost ascultate, semn că Dumnezeu îi iubește pe copiii noștri! Ne bucură nespus faptul că a ajuns acasă, lângă tatăl său și ne rugăm în continuare să îi fie bine”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași.

Micuțul fusese adus inițial la Spitalul de Neurochirurgie din Iași în stare critică, aproape de moartea cerebrală. Medicii de acolo au decis să îl transfere însă la Spitalul de Copii „Sf. Maria”, acolo unde medicii au reușit ca în mai puțin de două săptămâni să îl aducă într-o stare de sănătate suficient de bună încă să permită începerea ședințelor de recuperare medicală neuromotorie la Centrul Național Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii „Dr. Nicolae Robănescu” din București.

Acum, Gabriel s-a intors acasă, acolo unde se afla în evidența Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (DGASPC).

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox, 4 august - Sfinții 7 tineri din Efes; Sfântul Mc. Tatuil

astăzi, 07:00

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăratului Deciu (249-251), fiind fii ai dregătorului cetăţii Efes şi toţi credeau în Mântuitorul Iisus Hristos, mărturisind cu îndr...

Incendiu în Centrul Vechi, pompierii au intervenit prompt, a fost solicitată și o ambulanță! - FOTO

Thursday, 3 September 2026

O țigară aprinsă, lăsată lângă materiale combustibile, a provocat un incendiu, joi după-amiază, într-o casă din Centrul Vechi al municipiului Botoșani. Vecinii au sunat la 112 ș...

Parapetele montate de CNAIR la Vama Siret au blocat zeci de mașini!

Thursday, 3 September 2026

Zeci de mașini au rămas captive pe partea română a Vămii Siret, după ce CNAIR a montat parapete pe marginea drumului. Proprietarii, mulți veniți din zona Cernăuți, au încercat să...