Emil Boc: "Aşa-i la români, dacă nu-i urmăreşti, nu-şi fac treaba"
Stiri Botosani Saturday, 22 August 2009 Actualitate"Sunt aici pentru a sublinia că Ministerul Transporturilor este ministerul care a reuşit să investească cel mai bine banii publici pe lucrări de investiţii", a afirmat Emil Boc, aflat în vizită pe şantierul de construcţie a Autostrăzii Bucureşti - Ploieşti.
"Ministerul Transporturilor se află la 50% în investiţiile din programul investiţional", a susţinut premierul. În acest context, Boc a anunţat că, la rectificarea de buget se vor aloca resurse financiare suplimentare pentru infrastructură, iar Ministerul Transporturilor va primi "peste 125 milioane euro suplimentari pentru a putea continua lucrările de inftrastructură".
"Vara aceasta infrastructura nu are vacanţă", a anunţat premierul, subliniind că pe şantierul de construcţie a Autostrăzii Bucureşti - Ploieşti sunt prezenţi 650 de oameni care lucrează cu 400 de utilaje, în condiţiile în care la începutul anului "nu exista nimic".
Boc şi-a exprimat speranţa că până la sfârşitul anului 2009, vor fi terminaţi 30 de km de autostradă la strat de binder, urmând ca anul viitor să se toarne ultimul strat, iar la sfârşitul lui 2010 "românii să poată circula pe această rută de autostradă". Întrebat dacă va veni lunar pentru a verifica stadiul lucrărilor, Boc a răspuns că da, "bineînţeles". "Aşa-i la români, dacă nu-i urmăreşti, nu-şi fac treaba.
Dacă ştiu că-i controlezi, se face treabă", a explicat premierul. Emil Boc şi-a exprimat speranţa că, poate când el şi ministrul Radu Berceanu îşi vor încheia mandatul, "în 2012", atunci "poate nu va mai fi nevoie să stăm cu lupa pe constructori". Afirmaţiile premierului au fost întrerupte de remarca ministrului Transporturilor, Radu Berceanu.
"Dacă mă mai lăudaţi, o să am parte de o Comisie parlamentară de anchetă săptămâna viitoare", a comentat ministrul.
"Să fie, să verifice, pentru că, din fericire, lucrurile se mişcă în materie de infrastructură", s-a arătat liniştit premierul.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Profesorul Vasile Postolachi și punțile de prietenie între România și Spania!
Patru elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi au ajuns pe meleagurile basce din Spania în cadrul proiectului „Fecioara Maria –...
Când nu înțelege lumea ce spui! (Video)
Când nu înțelege lumea ce spui - Bună ziua, aveti ceva contra tusei? - Nu, puteți tuși cât doriți.
Calendar Ortodox, 6 noiembrie 2026: Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, Arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia
Sfântul Ierarh Pavel, marele mărturisitor al lui Hristos Iisus, s-a născut în Tesalonic şi a fost notar şi scriitor al Sfântului Alexandru, Arhiepiscopul Constantinopolului. De a...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.30 secunde