Elevii și studenții militari vor primi în bani norma de hrană când nu sunt la școală

Alături de cadrele militare, soldaţii şi gradaţii profesionişti, funcţionarii publici şi personalul civil contractual, și elevii ori studenții militari ce au dreptul la hrană vor primi, atunci când nu pot primi alimente, valoarea în bani a normei de hrană, după cum apare într-un proiect legislativ ce a trecut marți de Parlament.

Proiectul de lege ce mai trebuie doar promulgat de președintele țării pentru a se putea aplica vizează drepturile elevilor și studenților militari.

 

Mai exact, și elevii ori studenții militari vor putea primi, alături de cadrele militare, soldaţii şi gradaţii profesionişti, funcţionarii publici şi personalul civil contractual din armată, norma de hrană în bani, scrie Avocatnet.ro.

„Cadrele militare, studenţii şi elevii instituţiilor militare de învăţământ, soldaţii şi gradaţii profesionişti, funcţionarii publici şi personalul civil contractual care au dreptul la hrană potrivit normelor, atunci când nu beneficiază de alimente, primesc, în locul acestora, valoarea financiară neimpozitabilă a normei de hrană la care au dreptul”, scrie, concret, în viitoarea lege.

Modificarea era necesară, potrivit inițiatorilor măsurii, deoarece OG 26/1994 nu prevede acum posibilitatea acordării elevilor și studenților militari a valorii financiare a normei de hrană la care au dreptul în perioadele în care nu sunt prezenți în instituțiile militare de învățământ și astfel nu li se asigură hrană preparată.

„Măsura propusă, pe de o parte, va asigura fondurile financiare necesare hrănirii pe întreaga perioadă a anului a studenților și elevilor militari, astfel încât, la returnarea în instituțiile militare de învățământ, aceștia să fie apți din toate punctele de vedere pentru a face față provocărilor fizice și psihice la care sunt supuși pe perioada pregătirii, iar, pe de altă parte, va înlătura discriminarea existentă între diverse categorii de personal care își desfășoară activitatea în cadrul instituțiilor militare”, conform expunerii de motive ce însoțește proiectul.

Proiectul de față va intra în vigoare la zece zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

OG 26/1994 stabilește că personalul din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale, precum și din Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale are dreptul, în timp de pace, la hrană gratuită.

Hrănirea celor amintiți se face, de regulă, în natură, în limita unor plafoane calorice diferențiate pe categorii, care constituie norme de hrană zilnice.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...