Elevii intră mâine în vacanţă intersemestrială

Vineri, 31 ianuarie 2014, după terminarea cursurilor, elevii şi preşcolarii vor intra în vacanţa intersemestrială şi se vor întoarce la şcoală luni, 10 februarie 2014.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, următoarea vacanţă, cea de primăvară, este cuprinsă între 12 şi 22 aprilie, după care elevii vor reveni în bănci imediat după Paştele Ortodox, pe 23 aprilie.

În acest an, până la data de 23 mai se vor desfăşura şi examenele de evaluare naţională, la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a.

După aproape două luni de studii şi teze, vineri, 20 iunie, se va încheia cel de-al doilea semestru, iar elevii vor intra în vacanţa de vară, până pe 14 septembrie.

Structura anului şcolar 2013-2014, SEMESTRUL al II-lea.

10 februarie 2014 –  11 aprilie 2014 – cursuri;

12 aprilie 2014 –  22 aprilie 2014 – vacanţa de primăvară;

23 aprilie 2014 –  20 iunie 2014 – cursuri;

21 iunie 2014 – 14 septembrie 2014 – vacanţa de vară.

Potrivit ordinului de ministru, săptămâna 7–11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este săptămâna dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit "Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!".

La finele celui de-al doilea semestru, pe elevii din clasele terminale de gimnaziu şi liceu îi vor aştepta examenele de finalizare a studiilor: evaluarea naţională, respectiv bacalaureatul.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru și-a anunțat decizia, după ce i s-a cerut demisia la FC Botoșani - Oțelul 1-1!

astăzi, 15:11

Marius Croitoru (46 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a reacționat la finalul partidei cu Oțelul Galați, încheiată la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci al etapei cu numÄ...

Mănăstirea Sihăstria Voronei îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal!

astăzi, 14:47

Obștea Manastirii Sihastria Voronei din județul Botoșani îl va cinsti miercuri, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii așezămâ...

Cel mai mare proiect de apă și canalizare din istoria Botoșaniului intră în etapa de evaluare în vederea contractării! (Video)

astăzi, 13:39

Veste bună pentru botoșăneni. Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul nostru intră în etapa de evaluare și vederea contractării. Anunțul a fost făcut de Alin Cirimp...