Elevi in vizita la Politia de Frontiera

În cursul acestei săptămâni, peste 250 de elevi au desfăşurat activităţi în cadrul săptămânii Şcoala altfel la sediile structurilor subordonate Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

În cadrul programului intitulat Şcoala Altfel, care se desfăşoară la nivelul tuturor şcolilor din România şi la care participă şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, ITPF Iaşi precum şi structurile subordonate au fost vizitate în perioada 02-06.04.2012 de peste 250 de elevi din cadrul mai multor şcoli de pe raza judeţelor Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi.



Reprezentanţii poliţiei de frontieră le-au explicat elevilor activităţile specifice ce se desfăşoară într-un punct de trecere a frontierei, principalele atribuţii ale poliţiştilor de frontieră, le-au prezentat tehnica din dotare, cu precădere mijloacele de transport şi o autospecială care funcţionează pe principiul termoviziunii. De asemenea, elevii au participat la exerciţii demonstrative efectuate de câinii de serviciu din dotare.

Copiii au fost impresionaţi de performanţele câinilor, care în decurs de câteva minute au descoperit "drogurile" ascunse în mijloace de transport şi au răsplătit eforturile acestora cu aplauze furtunoase.



Totodată elevii au fost informaţi cu privire la activitatea desfăşurată de poliţia de frontieră pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere.

Printre structurile vizitate se numără sediul SPF Stînca, SPF Berzeni, PTF Albiţa, SPF Răducăneni, PTF Sculeni şi SPF Oancea.

La finalul vizitelor, elevii au promis poliţiştilor de frontieră că la viitoarea activitate Şcoala altfel, vor reveni în număr mult mai mare.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rezultatele Apelului pentru Arte Vizuale și Performative – Ediția I, 2026

astăzi, 10:16

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță proiectele selectate în cadrul primei ediții a Apelului pentru Arte Vizuale și Performative. &...

Nova Apaserv anunță DOUĂ ZILE fără apă în cele două municipii, dar și alte 21 de UAT-uri!

astăzi, 08:52

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29–31 octombrie 2026, pentru înlocuirea unei vane defecte de pe aducțiunea de apă brută Bu...

Botoșani, în topul județelor cu cei mai mulți pensionari agricultori care primesc indemnizație socială!

astăzi, 08:46

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009...