Elena Cislariu, "zecista" de la Bac: A fost un examen de dificultate medie!
Stiri Botosani Monday, 4 July 2011 ActualitateElena sustine ca in toti cei patru ani de liceu a fost sustinuta atat de catre parinti, cat si de catre profesori, terminand liceul cu media generala 9,55.
"A fost un examen ce nu se poate invata numai intr-un an, ci pe parcursul mai multor ani. Eu, cel putin, am inceput din clasa a IX-a sa ma pregatesc, iar pentru Bacalaureat am inceput din septembrie, cand a aparut programa. Nu pot sa zic ca am facut pregatire in particular, desi cand am avut neclaritati si nelamuriri am cerut ajutorul mai multor profesori si m-au ajutat de fiecare data", a spus Elena Cislariu.
Elena este de parere ca examenul de Bacalaureat a fost unul de dificultate medie.
"Subiectele mi s-au parut accesibile si a fost un examen mediu. Am fost ajutata de toata lumea, si de doamna diriginta, care mi-a fost ca o a doua mama. Ma simt implinita pentru ca speram sa iau note bune, pentru ca am invatat", a spus Elena.
Tanara vrea sa urmeze cursurile Facultatii de Stiinte Economice din Iasi.
In aceasta dimineata, ministrul Daniel Funeriu a anuntat ca toti cei 65 de elevi care, la nivelul intregii tari, au obtinut nota 10 la examenul de Bacalaureat, vor fi invitati la Bucuresti si premiati pentru performantele obtinute.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Călin Georgescu a primit din nou arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă!
Tribunalul București a reluat, luni, judecarea cererii depuse de Călin Georgescu prin care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, arest la domiciliu sau cont...
AJPIS Botoșani: Ajutorul de încălzire pentru noiembrie 2026, cererile se depun până la 20 noiembrie!
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani încurajează persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale să depună cât mai cu...
Decizie importantă a Înaltei Curți pentru copiii care primesc pensie de întreținere: Executarea silită va acoperi și sumele datorate în viitor!
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat luni, 9 noiembrie 2026, o decizie importantă privind executarea silită a pensiilor de întreținere datorate copiilor mino...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.29 secunde