Echipamente moderne pentru activitatea criminaliștilor din Botoșani!

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a demarat, la data de 1 martie 2026, implementarea proiectului „Consolidarea capacității de investigare în vederea intensificării luptei împotriva infracțiunilor economice, corupției și a altor activități ilegale care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene”.

Proiectul, denumit CRIMEQ – Criminalistic Resources for Investigation and Modern Equipment for Quality, este finanțat de Comisia Europeană prin Programul Antifraudă 2025 – Asistență Tehnică și are ca obiectiv principal consolidarea capacității de investigare criminalistică la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 

Prin implementarea acestui proiect, Serviciul Criminalistic va fi dotat cu echipamente moderne, menite să sprijine activitatea de prevenire, investigare și combatere a infracțiunilor care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, precum fraudele, actele de corupție sau alte forme de criminalitate economică.

În cadrul proiectului CRIMEQ vor fi achiziționate echipamente criminalistice moderne, respectiv, dispozitive digitale de amprentare, cameră de fumigație cu cianoacrilat, microscop comparator, autolaborator criminalistic mobil, truse foto-video profesionale.

Aceste echipamente vor permite efectuarea unor analize criminalistice mai rapide și mai precise, vor facilita identificarea urmelor papilare, examinarea documentelor și intervenția rapidă la locul faptei, contribuind la valorificarea optimă a probelor în cadrul anchetelor penale.

Bugetul total al proiectului este de 345.000 de euro fără TVA, dintre care 275.999,99 euro (reprezentând 80%) constituie fonduri europene nerambursabile. Durata de implementare a proiectului este de doi ani.

Activitatea Serviciului Criminalistic are un rol important în stabilirea adevărului în cauzele penale, întrucât, prin metode specifice sunt descoperite, ridicate și analizate urme și mijloace materiale de probă, care apoi contribuie semnificativ la clarificarea cauzelor.

Pentru a ilustra amploarea activității desfășurate de specialiștii criminaliști, menționăm că în anul 2025 au fost efectuate peste 2.000 de deplasări în teren, dintre care, 1.276 au reprezentat cercetări la fața locului.

În cadrul activităților au fost ridicate aproximativ 8.000 de urme de diferite categorii, iar în laboratorul criminalistic propriu au fost realizate 143 de rapoarte de expertiză și constatare criminalistică în domeniile dactiloscopiei, grafoscopiei, traseologiei și balisticii judiciare.

În urma activităților desfășurate de polițiștii criminaliști a fost probată vinovăția a 242 de persoane implicate în dosare penale instrumentate la nivelul structurilor operative.

Prin implementarea proiectului CRIMEQ, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani își propune să își consolideze capacitatea de investigare criminalistică și să contribuie la combaterea eficientă a infracțiunilor economice și a fraudelor care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Autoutilitară cuprinsă de flăcări la Botoșani, șoferul a sunat la 112! (Foto)

astăzi, 16:30

O autoutilitară care se deplasa pe drumul dintre Dumeni și Cordăreni a luat foc, în urmă cu puțin timp. Proprietarul mașinii a observat că iese fum de sub capotă, a oprit imediat și a s...

Frații ”Dedeman”, printre cei mai bogați oameni de pe planetă!

astăzi, 15:09

Șase oameni din România sunt prezenți în acest an în topul miliardarilor. Elon Musk, acţionarul majoritar de la producătorul auto Tesla, compania spaţială SpaceX, reţeaua soci...

USV invită liceenii din Botoșani la Concursul „Student pentru o zi”!

astăzi, 14:54

Evenimentul reprezintă de ani buni o provocare adresată liceenilor dornici să descopere atmosfera universitară și să trăiască, pentru o zi, experiența autentică a vieții de student, î...