ECATERINA ANDRONESCU: Diplomele de la "Spiru Haret" nu vor fi anulate!
Stiri Botosani Thursday, 16 July 2009 Actualitate"Diplomele nu vor fi anulate! Toţi absolvenţii, indiferent de anul în care au terminat acele programe care nu au acoperire legală, vor susţine examene prin care să se poată stabili că deţin cunoştinţele necesare pentru a intra în licenţă. Apoi vor susţine examenul de finalizare a studiilor la o universitate care pentru specializările parcurse de aceştia are acreditare, a declarat pentru Gandul Ecaterina Andronescu, precizând că toate detaliile privind testările speciale la care făcea referire vor fi cuprinse într-o ordonanţă de urgenţă.
Practic, 56000 de diplome de licenţă emise de USH prin programele de învăţământ la distanţă şi frecvenţă redusă sunt blocate în acest moment de MECI, Ecaterina Andronescu somând universitatea privată să îşi supună autorizării şi acreditării cele 90% dintre programele de învăţământ la distanţă şi frecvenţă redusă aflate în afara legii.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO
Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...
Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...
Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!
După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.86 secunde