După ninsoare, urmează gerul Vezi prognoza pe trei zile

Vineri este foarte rece în toate regiunile. Norii mai denşi persistă în sud-estul ţării, unde va mai ninge viscolit în prima parte a zilei. În restul României, cerul va fi variabil şi ninsorile slabe. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 10 şi 0 grade.

În vestul, centrul şi în nordul ţării vremea va fi mai blândă decât în rest. Norii nu vor fi foarte compacţi vineri, aşa că se vor vedea şi câteva raze de soare. Regimul termic este apropiat de cel obişnuit pentru această perioadă, exceptând Transilvania, unde va fi mai frig: minus 10 grade vor fi la Miercurea Ciuc, minus 7 la Braşov, minus 4 la Cluj Napoca, 0 grade la Oradea şi 1-2 grade cu plus la Arad şi la Timişoara.

În Moldova va fi cel mai frig vineri. Nori vor fi destui, dar nu mai ninge, ba chiar trecător apar şi câteva raze de soare. În ciuda soarelui, însă, temperaturile maxime sunt cu 7-8 grade sub cele normale pentru această perioadă. Ger la Suceava la prânz, minus 10 grade. Minus 9 la Bacău şi la Galaţi şi minus 8 la Focşani şi la Iaşi.

Sâmbătă vremea va fi foarte rece în regiunile extracarpatice. În sudul ţării norii vor fi mai mulţi, dar în celelalte regiuni iese şi soarele. Doar pe litoral mai sunt posibile ninsori slabe şi vânt mai insistent, dar mai slab decât vineri. Temperaturile zilei, mult sub normele climatologice, vor fi cuprinse între minus 10 grade în sudul ţării, şi un grad cu plus în Câmpia de Vest - la Oradea şi la Timisoara.

Vreme asemănătoare, foarte rece, şi duminică. Cerul este mai mult senin încă de dimineaţă şi aşa rămâne aproape toată ziua. Cât despre ninsori, nici nu poate fi vorba. Vântul va fi mai tare numai în nordul ţării. Temperaturile maxime mai scad cu încă un grad-două în sudul şi estul ţării. Cel mai frig, minus 12 grade, la Craiova şi plus 1 grad în Baia Mare. (RTV)
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...