Dupa incendiul devastator, bazaristii suceveni refuza sa colaboreze cu Politia!

Dupa incendiul devastator, bazaristii suceveni refuza sa colaboreze cu Politia!

 Bazaristii au declarat doar ca nu au datorii, si nici dusmani  www.monitorulsv.ro

Comerciantii din Bazarul Suceava, afectati de devastatorul incendiu izbucnit marti noaptea in hala modernizata a pietei, au fost in marea lor majoritate audiati de politie, insa oamenii legii nu au putut afla informatii concludente de la ei, care sa reprezinte indicii cu privire la descoperirea unei eventuale actiuni intentionate sau a gasirii sursei care a dus la izbucnirea incendiului.

In urma incendiului au ars 84 de chioscuri, multe cu tot cu marfa din interior. Pagubele sunt estimate la 1,6 milioane de lei (16 miliarde de lei vechi).

Conform unor surse judiciare, acestia au refuzat aproape orice tip de colaborare, toti declarand ca nu aveau datorii sau dusmani, si ca nu stiu vreun vecin cara sa fi folosit resouri sau alte aparate de incalzit, ori care sa fi fost racordat ilegal la reteaua de energie electrica.

Aceasta atitudine este destul de ciudata, daca avem in vedere ca in fata ziaristilor aproape toti vorbeau de o actiune intentionata ca o certitudine, unii chiar avand banuieli fata de colegi din alte zone ale Bazarului. In plus, nici administratia Bazarului sau vreunul dintre comercianti nu a depus vreo plangere la politie, pentru a cere efectuarea de cercetari.

Fara existenta unei plangeri deocamdata nu am putut demara cercetari sub aspect penal. Incercam sa adunam probe, si la inceputul saptamanii viitoare, impreuna cu Parchetul, urmeaza sa stabilim daca este necesar sa ne autosesizam din oficiu, a declarat comisarul sef Mircea Smoleac, adjunctul sefului Inspectoratului de Politie Judetean Suceava.

Nimic inca despre cauza incendiului

Ceea ce se stie cu certitudine este ca doar o treime dintre chioscurile din ultimul tronson modernizat al halei (cel care a fost afectat de incendiu) erau racordate legal la reteaua electrica, concluzia pompierilor fiind ca oamenii facusera foarte multe improvizatii.

Conducerea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Suceava nu s-a pronuntat nici ieri cu privire la cauza izbucnirii incendiului.

Din cele doua piste luate in calcul, un resou uitat in priza care s-a supraincalzit ori un act intentionat, prima este considerata din ce in ce mai probabila, la fata locului gasindu-se mai multe resouri arse. Sursa: Monitorul de Suceava

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la folk la brand pentru femei, de la Ștefania Iacob la Stefemme!

astăzi, 15:01

Ne-a încântat ani la rând cu muzica ei și cu vocea inconfundabilă. I s-a spus ”copilul teribil al folkului românesc”. Nonconformistă, inventivă, imprevizibilă,...

Schimbarea inspectorilor școlari PNL și USR cu unii de la PSD, pusă pe seama lui Ilie Bolojan!

astăzi, 14:43

Sorin Ionescu, ministrul delegat pentru învățământul preuniversitar, care vineri a decis schimbarea mai multor inspectori școlari generali PNL și USR cu alții de la PSD, susținea &i...

Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Alexandru Petria – Ion Cristofor

astăzi, 14:21

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, vineri, 6 noiembrie 2026, o nouă ...