Dupa ce le-a dat politistilor date false, i-a injurat si amenintat pe oamenii legii!
Stiri Botosani Sunday, 25 March 2012 ActualitateÎn noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00.55, a fost oprit în trafic, pe strada Bucovina din municipiul Botoşani, un autoturism înmatriculat în Anglia, al cărui conducător auto, după oprire, le-a declarat poliţiştilor date false privind identitatea sa.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit identitatea conducătorului auto în persoana lui F. Ciprian Andrei, de 21 ani, din comuna Todireni, judeţul Botoşani.
Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
F. Ciprian Andrei a fost transportat la Spitalul Județean Botoșani, unde a refuzat recoltarea de probe biologice de sînge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, tânărul a devenit recalcitrant, adresând expresii, cuvinte jignitoare și amenințări cu acte de violență la adresa poliţiştilor, împrejurare în care acesta a fost imobilizat prin încătușare și condus la sediul Poliției municipiului Botoșani, unde i s-a adus la cunoştinţă faptul că va fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și sfidarea organelor judiciare,urmând a fi propusă soluție procedurală.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!
Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...
Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!
Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...
Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!
PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.43 secunde