Sfintii romani au existat insa in mod real si au fost recunoscuti ca atare de evlavia populara, cu toate ca Biserica nu i-a canonizat formal si nu le-a dedicat anumite zile in calendar si de aceea faptele lor nu au fost laudate prin imne bisericesti inchinate lor.
De altfel, timp indelungat sfintii s-au facut cunoscuti ca atare prin cinstirea pe care si-au castigat-o in evlavia populara. De-abia de la un timp incoace Biserica a inceput sa purceada si la o canonizare formala a sfintilor de mai tarziu, confirmand venerarea lor de catre cercuri largi ale credinciosilor. […]
Toti sfintii, cu exceptia apostolilor si a misionarilor, si-au castigat aceasta calitate lucrand pentru credinciosi sau remarcandu-se prin viata lor de curatie si jertfelnicie intre credinciosii dintr-un anumit loc sau tinut. Cinstirea lor a inceput inca in timpul vietii, sau dupa moarte, intre credinciosii din acel loc, pentru ca treptat ea sa se intinda tot mai departe. Astfel, din sfinti locali ei au devenit sfinti universali. Dar au ajuns la aceasta cinstire pentru curatia dobandita de ei intr-un anumit loc, sau mucenicia lor, sau faptele lor de ajutorare pentru dreapta credinta marturisita pretutindeni, putand fi imitate de credinciosii din orice loc. Ei aplicau intr-un anume loc sau tinut invataturile dreptei credinte universale. Ei slujeau si ilustrau credinta universala in locul in care vietuiau.
Astfel, toti sfintii sunt locali prin faptul ca lucreaza intr-un anumit loc, dar sunt universali pentru credinta universala pe care o slujesc in acel loc. Din acest punct de vedere nu exista sfinti locali si universali. Toti sunt locali pentru oamenii dintr-un anumit loc carora le slujesc in cursul vietii prin faptele si pilda lor, dar toti sunt universali pentru ca aceasta pilda e valabila pentru credinciosii de pretutindeni si ea se impune spre unitate tuturor celor care ajung sa-i cunoasca. Toti se umplu de Acelasi Hristos care straluceste prin fiinta lor si toti sunt purtatorii Aceluiasi Duh Sfant, chiar daca Duhul Sfant Care li se comunica lor a fost comunicat de ei prin alta limba. Toti apartin prin Acelasi Duh Sfant Bisericii universale, care a inceput la Cincizecime si continua de-a lungul secolelor, cuprinzand diferite neamuri (Fapte 2, 3). Limbile sunt diferite, dar sufletele sunt umplute de Acelasi Duh si simt in Acelasi Hristos.
Astfel si sfintii romani, fie ca au fost mucenici ai dreptei credinte in secolul al IV-lea, sau in secolul al XVIII-lea, fie ca au fost ierarhi care au luminat poporul cu cuvantul si l-au ajutat cu fapta, fie ca au fost sihastri ajunsi la cea mai mare inaltare a fiintei lor in Dumnezeu, prin rugaciune pentru ei si pentru credinciosi, au inaltat prestigiul dreptei credinte si chipul de om care o traieste cu seriozitate la o treapta care ii indeamna pe credinciosii de pretutindeni, cand ajung sa fie cunoscuti, sa o traiasca cu cat mai multa convingere si sa le urmeze pilda.
Cu cat mai mult se impun prin viata lor exceptionala in locul in care traiesc, cu atat chipul lor iradiaza cu mai multa putere in Biserica universala. Dar unirea intre slujirea lor locala si importanta soborniceasca mai poate fi pusa in evidenta si altfel.
Un sfant, chiar daca ridica la cel mai inalt grad niste insusiri prin care se remarca un anumit popor, inaltimea la care se ridica il face sa imbratiseze cu o iubire cuprinzatoare toti oamenii. In sfinti nu mai e nici un pic de egoism individual sau de exclusivism national. Prin aceasta ei sunt adevarate punti de infratire intre oameni si popoare. Prin sfinti se adanceste mai mult decat prin toti credinciosii sobornicitatea Bisericii, chiar daca aceasta nu inseamna stergerea deosebirilor intre popoarele ce fac parte din ea. Sobornicitatea se intareste prin ei si din partea dreptcredinciosilor din alte popoare pe masura ce ei devin cunoscuti acelora. Caci credinciosii aceia isi indreapta rugaciunile catre ei cu convingerea ca acesti sfinti se roaga lui Dumnezeu si pentru ei, cum de fapt se si intampla. De aceea ar fi bine ca diferitele Biserici ortodoxe sa-si insuseasca prin acte oficiale, cunoscute popoarelor lor, canonizarile de sfinti facute de fiecare Biserica sora, pentru a contribui cat mai mult la unirea popoarelor lor in evlavia inchinata reciproc sfintilor lor.
E bine ca credinciosii Bisericii din orice loc sa aiba cunostinta de sfintii de pretutindeni, pentru ca fiecare sfant aduce prin faptele lui savarsite in alte imprejurari model de fapte pentru orice fel de imprejurari din viata lor. Caci faptele sfintilor si vietuirea lor straluminata de prezenta lui Dumnezeu in ei depasesc determinarile locale, ridicandu-se la ceea ce poate fi model si intarire pentru credinciosii din orice loc. De aceea ar fi recomandabil ca vietile sfintilor din orice neam sa fie facute cunoscute prin traduceri in limbile tuturor celorlalte popoare ortodoxe. S-ar face prin aceasta ceea ce s-a facut in secolele mai vechi ale Bisericii, ajungandu-se la universalizarea si unificarea evlaviei tuturor popoarelor ortodoxe in jurul tuturor sfintilor. Ar fi un mod practic prin care Biserica ar contribui la cat mai marea infratire a popoarelor din sanul ei. Un model in aceasta privinta s-a dat prin traducerea si publicarea de catre monahii din Sfantul Munte Athos a "Patericului romanesc", al Cuviosului Parinte Ierom. Ioanichie Balan.
Dupa ce in secolul al XIX-lea s-a subliniat cu putere, in cadrul Bisericii Ortodoxe, constiinta nationala a popoarelor, socotim ca timpul nostru cere o subliniere a faptului unitatii lor ca popoare constiente de ele, dar unite in valorile care le sunt comune, si in primul rand in constiinta ca traiesc in aceeasi credinta in Dumnezeu lucrator mai ales prin Tainele (Sfinte) si prin sfintii lor. […]
Preot prof. dr. Dumitru Staniloae
