PARINTELE RAFAIL NOICA, fiul lui CONSTANTIN NOICA
La varsta de 13 ani pleaca impreuna cu mama (englezoaica) si cu sora lui in Anglia, cu scopul primirii unei educatii mai alese. Varsta cautarilor se manifesta si in latura spirituala.
La inceput merge la anglicani, insa "atmosfera era foarte saracacioasa, foarte rece, plicticoasa chiar. Nu in sensul ca te-ar apuca cascatul in biserica, ci in sensul ca nu te hranea cu nimic", povesteste mai tarziu Parintele Rafail.
Trece apoi pe la penticostali, congregationalisti, Armata Salvarii etc.; cel mai mult ramane in cadrul comunitatii baptiste (un an si jumatate).
In protestantism se poticneste in special in textele scripturistice referitoare la Sfanta Impartasanie si, intr-o zi, simte "ca o lumina in sufletul meu gandul de a ma intoarce la Ortodoxie" (Celalalt Noica, pag. 44).
Providential, il intalneste pe parintele Sofronie, povatuitorul duhovnicesc al manastirii Essex, care il sfatuieste sa-si termine studiile. Revenirea la Ortodoxie s-a intamplat in anul 1961, iar in anul 1965 parintele Rafail este tuns in monahism la manastirea Essex de catre parintele Sofronie, calugaria fiind " raspunsul la intrebarile pe care mi le puneam din copilarie" (Celalalt Noica, pag. 31).
Pribegiile protestante le socoteste ca pe o lucrare a lui Dumnezeu cu el pentru ca "daca n-as fi trait Ortodoxia ca un convertit, poate ca n-as fi putut niciodata sa o vad in frumusetea ei stralucitoare, drept singurul adevar al istoriei" (Celalalt Noica, pag. 47).
Se intoarce in Romania in 1993 dupa 38 de ani, "aidoma slabanogului din Evanghelie" (Celalalt Noica, pag. 75), pentru o scurta vizita (materialul publicat de editura Anastasia este o selectie a conferintelor si cuvantarilor rostite pe parcursul acestei vizite in diferite locuri din tara), iar din 1993 s-a stabilit intr-o sihastrie din Muntii Apuseni.
Pe langa ajutorul cel mai mare si mai important pe care-l da lumii prin rugaciune, parintele Rafail publica in "Epifania" traduceri din invataturile Sfantului Siluan Athonitul, "bunicul" sau duhovnicesc si alte articole.
In ceea ce priveste opera aflam tot din marturia parintelui: "Am scris o singura carte, care se numeste Ganduri. Am scris-o, mai ales, din indemnul cuiva, care se astepta ca fiul lui Noica sa scrie o carte. Si cand a deschis aceasta carte, prima pagina era alba, a doua era alba si toate celelalte la fel. Acum, la sfarsitul vietii mele, ma gandesc sa scriu alta carte, care s-ar numi Memorii, fiindca asa scriu toti oamenii mari. Or, cum eu mi-am pierdut memoria, aceasta carte va fi asemenea celei dintai!" (Celalalt Noica, pag. 35).
