DSVSA Botoşani, dată în judecată de conducere şi angajaţi! Vezi pentru ce
Stiri Botosani Tuesday, 3 September 2013 ActualitatePrintre cei care au deschis acţiune în instanţă în luna ianuarie a acestui an se numără şi Minodora Vasiliu, directorul DSVSA, Mihai Ţurcanu, fostul preşedinte al Autorităţii Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, care a fost angajat al DSVSA Botoşani, dar şi fostul director adjunct Ovidiu Airimiţoaie, în prezent secretar general al ANSVSA.
Aceştia au fost reprezentaţi în proces de Sindicatul Veterinarilor Botoşani şi au avut câştig de cauză.
“Obligă pârâta la acordarea a 20 de tichete de masă lunar începând cu data de 1.01.2011 şi până la data pronunţării sentinţei în favoarea reclamanţilor funcţionari publici - membri ai Sindicatului Veterinarilor Botoşani, corespunzător activităţii desfăşurate de fiecare persoană", se arată pe site-ul Tribunalului Botoşani.
Vezi AICI lista celor care au câştigat procesul!
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Sfântul Ierarh Nectarie – izvor nesecat de minuni, programul slujbelor la Biserica din Botoșani! (Foto)
Luni, 9 noiembrie 2026, biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de Copii Botoşani, își serbează hramul, cu ocazia prăznui...
ASTĂZI! Percheziții de amploare și case răscolite cu mascații, un trofeu de căprior de 5.000 de euro găsit de polițiști! (Video)
Astăzi, 7 noiembrie 2026, în cadrul Operațiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției ...
Un preot botoșănean, chemat să păstorească o nouă comunitate ortodoxă românească în Marea Britanie!
De la altarul unei biserici din Botoșani, unde și-a început drumul slujirii încă din copilărie, până la păstorirea unei noi comunități ortodoxe românești din Regatul U...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.46 secunde