Din datele transmise astăzi de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, reiese că alți 33 de botoșăneni au fost diagnosticați cu noul coronavirus, iar 15 dintre noile cazuri au fost depistate în rândul locuitorilor din municipiul-reședință de județ.
Două localități din județul Botoșani prezintă, la ora actuală, incidențe de peste 3 infectări per mia de locuitori.
Cea mai ridicată rată rămâne în comuna Leorda, cu rată de 5,06, urmată de municipiul Botoșani, cu o incidență în scădere de 3,49.