Dragnea, la DNA, în DOSARUL REFERENDUMULUI: "Sunt nevinovat. Am organizat o campanie electorală"

Vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat de procurorii DNA că s-a folosit de un sistem național pentru a afla câte persoane s-au prezentat la vot la referendumul din 2012.  

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat, luni seară, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), şi a stat aproximativ 10 minute, declarând la ieşire că a studiat dosarul referendumului şi că este nevinovat.  

Dragnea a putut vedea o parte din probele pe care le-au adunat procurorii în dosarul referendumului, în care este cercetat, relatează Mediafax.   

"Am apucat să văd ceva (...) Nu ştiu dacă e vorba de probe, dar sunt foarte multe declaraţii, foarte multe dosare de declaraţii, pentru că au fost audiaţi foarte mulţi oameni", a spus Liviu Dragnea.  

Vicepremierul a mai precizat că data prezentării sale la DNA a fost stabilită de comun acord cu procurorii de caz şi că este o coincidenţă că aceasta a fost exact la un an după referendum.  

Liviu Dragnea le-a mai declarat jurnaliştilor că este nevinovat. "Eu am spus tot timpul că-s nevinovat. Eu am organizat o campanie electorală pentru referendum şi-atât", a mai spus vicepremierul. Dragnea a venit la sediul central al DNA în jurul orei 17.45.  

După ce va fi finalizată prezentarea materialului de urmărire penală celor cercetaţi în dosarul referendumului, procurorii vor decide dacă şi câte persoane vor trimite în judecată.  

În 6 septembrie 2012, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul privind referendumul de demitere a şefului statului, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA.   După ce procurorii au anunţat că îl cercetează pe Dragnea, preşedintele PSD, Victor Ponta, declara că el şi toţi membrii BPN şi CExN au semnat autodenunţuri la DNA pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum.  

Procurorii DNA anunţau că au început urmărirea penală faţă de 67 de persoane acuzate de fraude la referendumul din 2012, printre care 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii din Teleorman, Vrancea şi Gorj şi 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-ar fi ajutat pe Liviu Dragnea. Procurorii anticorupţie precizau că cele 67 de persoane ar fi luat parte la diferite activităţi legate de desfăşurarea referendumului din 29 iulie 2012.  

Dintre aceste persoane, 49 au fost preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de complicitate la falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, prevăzută de art. 26 Cod Penal raportat la art. 55, pct. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.  

În 16 iulie 2013, senatorul PPDD Valer Marian, fost membru PSD, a depus la DNA un denunţ la adresa vicepremierului Liviu Dragnea, acuzându-l de fraudarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, un document conţinând acuzaţiile fiind dat publicităţii anterior.    

realitatea.net  

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...