Două semafoare noi pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Botoșani

Secundele fac diferența dintre viață și moarte, iar reacția imediată este esențială. În drum spre cei care au nevoie de ajutor, salvatorii, dar și ceilalți participanți la trafic, trebuie să fie în siguranță.

Plecarea în misiune a pompierilor din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani presupune oprirea circulației rutiere pe strada Ștefan cel Mare, dar și în intersecția cu strada Uzinei.

Pentru eliminarea oricăror riscuri, prin grija Primăriei Municipiului Botoșani, pe strada Ștefan cel Mare, la ieșirea din curtea Detașamentului de Pompieri Botoșani și la trecerea de pietoni (deasupra indicatorului rutier „oprirea interzisă”), au fost montate două semafoare.

 

Începând de luni, 12 iulie a.c., culoarea „galbenă” îi va atenționa pe conducătorii auto că salvatorii botoșăneni au fost chemați în ajutor, iar culoarea „roșie” că urmează să iasă pe poarta unității și trebuie să oprească pentru a le acorda prioritate.

Pentru evitarea evenimentelor nedorite, până la 1 august a.c., plecarea autospecialelor de intervenție în misiune va fi semnalizată atât de semafoare, cât și de un pompier care va atenționa participanții la trafic despre obligațiile pe care le au la culoarea „roșie”.

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...

Un primar din Botoșani le cere oamenilor să facă cereri pentru a locui în noul bloc ANL!

astăzi, 11:31

Blocul de locuințe pentru tineri din Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a fost recepționat, lucrările sunt finalizate, urmând ca, imediat după primirea protocolului de predare de la ANL, Prim...