Două gospodării incendiate de un cablu electric defect

Două gospodării incendiate de un cablu electric defect

   ISU Botosani

Două familii din comuna botoşăneană Tudora au fost la un pas de a rămâne fără agoniseala de-o viaţă, după ce anexele din gospodăriile lor au luat foc. Incendiul s-a produs în această dimineaţă la o clădire din curtea lui Vasile C., unde era amenajată o moară, şi s-a extins la o bucătărie de vară aparţinând vecinei sale, Domnica C.

Acest lucru a fost posibil din cauza distanţei foarte mici dintre clădiri, circa 2 metri. Extinderea incendiului a fost favorizată şi de vântul puternic.



Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre eveniment puţin înainte de ora 04.00. Proprietarii celor două gospodării erau îngrijoraţi că flăcările ameninţau să se extindă şi la celelalte imobile din apropiere. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă.

La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta atât în interiorul celor două anexe gospodăreşti, cât şi la acoperişuri. Incendiul a fost localizat şi stins în mai puţin de o oră. Alte două ore, pompierii au lucrat la înlăturarea efectelor. Flăcările au distrus bunurile aflate în clădirile cuprinse de flăcări, precum şi acoperişurile (cca. 4 tone porumb boabe, cca. 2,5 tone tărâţe de grâu, 3 m.c. scândură, cca. 7 tone furaje – bunuri aparţinând lui Vasile C. şi mobilier, lenjerie, aparatură electrică – bunuri aparţinând Domnicăi C.), pagubele fiind estimate la cca. 70.000 lei.

În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit că incendiul s-a produs ca urmare a exploatării instalaţiilor electrice cu improvizaţii sau defecţiuni (cablu electric defect). Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 300.000 lei. Incendiul a fost observat cu întârziere. Intervenţia a fost îngreunată din cauza cantităţii mari de materiale combustibile care întreţineau arderea.

Locuinţă aprinsă de un frigider aflat sub tensiune

Şase ore mai târziu, Niculina P., din comuna Tudora, a solicitat ajutorul pompierilor după ce a observat că locuinţa sa a fost cuprinsă de flăcări. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau bunurile din bucătărie şi o parte din podul casei, existând pericolul ca flăcările să se extindă şi la celelalte încăperi. Pentru stingerea incendiului au acţionat 6 subofiţeri, 1 ofiţer şi 3 membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Tudora, timp de aproape un sfert de oră.

Flăcările au distrus bunurile din bucătărie şi cca. 20 m.p. din podul casei, pagubele fiind estimate la cca. 3.000 lei. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit că incendiul a izbucnit în bucătăria casei, din cauza unui frigider aflat sub tensiune. Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 50.000 lei.




Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Botoşani


 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Principesa Sofia, fiica Regelui Mihai și a Reginei Ana, vine la Botoșani!

Wednesday, 14 October 2026

Potrivit informațiilor furnizate de Familia Regală a României, în perioada 12–15 octombrie 2026, Alteța Sa Regală Principesa Sofia se află într-o vizită în județel...

Propunerile PSD pentru Guvernul Niculescu: Rogobete ar reveni la Sănătate, cine este nominalizat pentru Apărare!

Wednesday, 14 October 2026

”PSD a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din blocajul național. Consiliul Politic Național a dat undă verde intrării PSD la guvernare, deoarece prioritățile noastre se...

PSD a decis să intre la guvernare. Conducerea partidului a stabilit și lista de miniștri!

Wednesday, 14 October 2026

PSD va intra în Guvernul Luca Niculescu, a decis conducerea partidului, într-o ședință de peste două ore, au declarat pentru HotNews surse social-democrate. În aceeași ședințÄ...