Dormim liniştiţi, ungurii lucrează! Au declansat o procedura nationala si internationala pentru Ardeal!
Stiri Botosani Wednesday, 6 August 2014 ActualitateProiectul, introdus pe ordinea de zi de consilierul Balint Jozsef (Partidul Civic Maghiar) la propunerea Consiliului National Secuiesc, a trecut cu majoritatea de voturi a consilierilor maghiari, toti cei patru consilieri romani refuzand sa voteze pe considerentul ca este anticonstitutional.
Balint Jozsef a declarat in plenul sedintei ca "traim intr-o epoca moderna in care legislatia, inclusiv Constitutia, trebuie sa se adapteze cerintelor si nevoilor oamenilor si nu invers". In context, el a opinat ca nici Revolutia de la 1848, nici evenimentele istorice din 1918 si nici cele din 1989 nu au fost constitutionale, dar au dus la schimbarea dorita de oameni.
Primarul municipiului Sfantu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), a declarat ca in scurta vreme Uniunea va inainta Parlamentului Romaniei un statut de autonomie pentru "tinutul secuiesc" si considera ca aceste petitii sunt binevenite deoarece ele dovedesc ca exista sustinere din partea comunitatilor locale. Antal Arpad a intarit ideea ca legile unei tari si Constitutia sunt facute pentru oameni, iar nici una dintre ele "nu e Biblie ca sa nu poata fi modificata".
"Nu realitatea trebuie schimbata ca sa fie cum scrie in Constitutie, ci legile si Constitutia trebuie schimbate ca sa fie conform realitatii din aceasta tara (...) Eu consider ca aceasta petitie catre Parlament si catre Guvern, catre ambasade, organizatii internationale este binevenita si este un drept democratic al nostru in calitate de alesi ai cetatenilor din acest oras", a spus Antal Arpad.
El a subliniat ca o regiune cu statut autonom va conferi comunitatii maghiare certitudinea ca-si va putea pastra identitatea, cultura si religia stramoseasca, iar acest lucru va contribui la constituirea unei "societati sanatoase" si prospere.
Cei patru consilieri romani, Rodica Parvan, Radita Palela, Madalin Guruianu si Corina Bote, au refuzat sa voteze proiectul de hotarare.
Consilierul PNL Madalin Guruianu a remarcat ca secretarul Primariei nu a dat aviz favorabil acestui proiect de hotarare pe considerentul ca este nelegal si a mai remarcat ca subiectul autonomiei revine cu obstinatie in timpul campaniilor electorale.
"Ma deranjeaza ca, asemenea altui termen folosit pana la disperare in perioada comunista - cel de societate multilateral dezvoltata care in fond era gol de continut, autonomia, un concept extrem de bogat in continut, este scoasa in fiecare campanie electorala pentru a aduce voturi pentru acei reprezentanti ai comunitatii maghiare incapabili sa produca un alt fel de campanie electorala, in afara de rostogolirea acestei teme", a spus Madalin Guruianu.
Profesoara Radita Palela (PSD) a declarat ca, in opinia ei, Consiliul local ar trebui sa acorde mai mult timp si atentie dezvoltarii zonei si prosperitatii locuitorilor acesteia, pentru ca si romanii si maghiarii care traiesc aici sunt la fel de nemultumiti de nivelul de trai.
Ideea a fost continuata de profesoara Rodica Parvan (PSD) care a spus ca electoratul asteapta locuri de munca. "In loc sa ne ocupam de dezvoltarea zonei, sa facem in asa fel incat sa nu ne mai plece copiii in strainatate (...) noi ne aratam cu degetul care suntem mai romani sau maghiari (...) Proiectul este anticonstitutional si nu am sa il votez, solicit sa se consemneze acest lucru in procesul verbal", a spus Rodica Parvan.
In luna februarie a.c., Consiliul National Secuiesc a cerut celor 153 de consilii locale din judetele Covasna, Harghita si Mures sa adopte cate o hotarare in care sa solicite crearea unei regiuni administrative autonome cu denumirea "tinutul secuiesc", iar pana acum aproape 25 consilii locale din cele trei judete au adoptat astfel de proiecte.
In luna iunie, Prefectura Covasna a trimis o circulara tuturor consiliilor locale din judet prin care le-a atras atentia asupra nelegalitatii sustinerii unei regiuni autonome pe criterii etnice, avertizand ca acest lucru contravine Constitutiei Romaniei.
"Scopul nostru a fost sa preintampinam alte procese, de aceea le-am atras atentia ca aceste hotarari sunt nelegale. Practic, i-am avertizat ca vor fi atacate de Prefectura daca le adopta, pentru ca sunt nelegale (...) Noi nu vrem sa intentam procese autoritatilor locale, dar daca forteaza nota vom fi obligati sa facem acest lucru, sa punem in aplicare legea. Noi am avertizat ca sa fie clar pentru toata lumea, sa nu existe dubii, sa nu spuna ca nu au stiut (...) Eu consider ca am procedat normal si corect", a declarat pentru AGERPRES, prefectul Marius Popica.
In circulara adresata autoritatilor locale se mentioneaza ca adoptarea memorandumului care promoveaza "separarea teritoriala pe criterii etnice", excede competentele autoritatilor locale, printre atributiile consiliilor locale neregasindu-se aprobarea de "documente programatice" privitoare la politicile statale in materia organizarii administratiei nationale, organizarea administrativ-teritoriala sau stabilirea limbii oficiale pe teritoriul statului.
De asemenea, se mentioneaza ca dreptul de petitionare e recunoscut ca un drept fundamental al omului si nicidecum al autoritatilor publice, el exercitandu-se in relatia dintre cetatean si autoritate si nu intre autoritati, potrivit capital.ro.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Senzațional! Al patrulea titlu mondial pentru sportivul nevăzător din România!
Sportivul Alex Bologa a câştigat, marţi, al patrulea titlu mondial la judo pentru nevăzători, categoria J1 – 73 kg, în cadrul competiţiei IBSA 2025 de la Astana (Kazakhstan). ...
Adolescenți scandalagii, potoliți de polițiștii locali! (Foto)
În noaptea de sâmbătă, 10 mai, polițistul local ce se afla de serviciu în Dispecerat, a observat pe una din camerele de supraveghere instalată în Parcul Tineretului din mun...
Un șofer a rămas încarcerat după ce a lovit un parapet de pe marginea carosabilului!
În urmă cu puțin timp, un autoturism a lovit un parapet de protecție de pe marginea carosabilului, pe DN17, între localitățile Stroiești și Ilișești. Intervin pompierii militar...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.94 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici