În satul Drislea, Trușești, vestea trecerii la Domnul a părintelui Toma Burdulea a adus în inimile credincioșilor durere, lacrimi și rugăciune.

Părintele Toma Burdulea s-a născut la data de 16.04.1961 în localitatea Tg. Neamţ, absolvent al Seminarului teologic  Mănăstirea Neamţ, promoţia 1984, din anul 1995 a fost paroh la Parohia Drislea, Protopopiatul Botoşani, scrie timpulcredintei.ro

Printre glasurile comunității îndoliate se aude și vocea unei fiice duhovnicești, care, printr-o scrisoare emoționantă, a așezat în cuvinte recunoștința și dorul pentru cel care i-a fost părinte al sufletului și călăuză către Hristos.

CITEȘTE ȘI: "Astăzi! O măicuță din Africa va participa la slujbă la o biserică din Botoșani..."

 

 

Scrisoare către părintele meu duhovnicesc:

„La întâlnirea cu Dumnezeu, părinte Toma, să nu uitați să-I spuneți că sunt extrem de recunoscătoare că am avut binecuvântarea să fiu fiica dumneavoastră duhovnicească!

Când v-am cunoscut, mi-ați promis că mă veți primi în parohia și biserica dumneavoastră atât timp cât veți trăi. Nu știam atunci că vor fi doar trei ani. Puțini ca număr, dar nesfârșiți ca trăire duhovnicească.

Rar rămân fără cuvinte, dar acum ați reușit să mi le luați. Și ați mai reușit ceva, părinte blând și drag: să mă faceți să simt că aparțin unei parohii cu oameni deosebiți, într-un timp în care nimeni nu mă primea. Mi-ați oferit un loc când toți ceilalți mi l-au luat. M-ați primit cu dragoste, împreună cu copiii mei, și aș vrea ca acele clipe să fie întipărite în veșnicie.

Ați știut să-L așezați pe Hristos în inima mea și a copiilor cum nimeni nu a reușit vreodată. Împreună am fost o echipă de excepție, dar ați părăsit-o mult prea devreme. Dumnezeu v-a chemat la El ca să-I slujiți în ceruri. Pentru El e de înțeles, dar pentru mine e de neînțeles.

La fiecare obstacol mi-ați spus să-mi șterg lacrimile și să merg mai departe. Dar cum să mi le șterg acum, când ați plecat fără să vă luați rămas bun? Am fost ultimul suflet pe care l-ați primit la spovedanie și mi-ați spus să stau fără grijă, că ne vom vedea a doua zi. Dar Dumnezeu avea alte planuri…

Cu siguranță, El v-a iubit mai mult. Rugați-L, părinte drag, să îmi dea mângâiere, să mă învețe să trăiesc fără glasul și slujirea dumneavoastră. Drum lin spre veșnicie, părinte Toma!

Când ne vom reîntâlni, vă voi povesti dacă am mai găsit pe cineva asemenea sau măcar apropiat de dumneavoastră. Până atunci, vă rog să mă ocrotiți din cer așa cum ați făcut-o și pe pământ.

Să vă aibă Hristos în paza Sa! Dumnezeu să vă ierte, părinte drag!”